Ridica ochii, ma priveste
Privirea calda ma orbeste
Ii vad lumina de pe chip
Standu-i in fata si ma-ntreb
De ce e trista, de ce e plansa ?
De ce durerea nu-i ascunsa ?
De ce imi ia mana si-o saruta ?
De ce simt rasuflarea uda ?
Ceva imi spune foarte-ncet
Ceva sopteste si n-aud
Buzele-ncerc sa le-nteleg
Cuvintele-ncerc sa mi le-aleg
Vine spre mine si ma strange-n brate
Si-i simt pe obraz lacrimile
Atat de multe si fierbinti
Curg intr-una si nu stau cuminti
Ma uit din nou si-acum o vad
Cine e ea si inteleg
De ce apropierea-i familiara
Imi simt limba, imi e amara
E mama draga-mi si e trista
M-asteapta-n prispa casei si e plansa
Numara clipele ce trec in van
Eu o privesc prin vis, nu mai apar…
10 comentarii:
cel mai dureros lucru,e sa`ti vezi parintii tristi,asteptandu`te...si oftand.Poate ca ar trebui saiei masuri.
chiar ca e de suflet
bafta
Cristi, este o poezie emotionanta...plina de sentimente profunde...si_mi place mai ales ca sunt si "clipe" strecurate intr_un vers:)
Parintii mei nu sunt chiar asa de tristi ca in poezie.
Salut, Sergiu! Merci pentru vizita!
Hehehe, ce ti-e si cu clipele astea! Sarumana Deea:)!
Profunde versuri....emotionant pentru suflet.
Multumesc Neli!
cam tristuta mai Alboosh, dar daca nu e chiar reala poezia..adica parintii tai nu sunt chiar asa de tristi, e okay :)
Servus Anne, este si nu este reala, de fapt eu sunt mai trist ca ei, asta este diferenta. Merci de grija:)!
Trimiteți un comentariu