Poet nebun

Cerul acest strain si trist
Se lumineaza peste-artist
Se lumineaza si-i zambeste
Muza il cheama, il doreste

De necaieri incep sa curga
Cuvinte-n versuri ce alunga
Nori negrii de pe cerul plumburiu
Si-aduc in loc un soare aramiu

Iar versul este de pe-acum
Asternut in mintea poetului nebun
Curge incet, far de sovaire
Albul foii de hartie il jupoaie

Isi naste dorintele, ascunse in metafore
Isi coloreaza zambetu-n cuvinte
Si-ntre cuvinte aseaza intelesuri
Si-si culca duios maiastre incantari

Timpurile trec pe nesimtite
Iar pana scrie-a nebunie
Fara odihna, far de-oprire
Zugravind contururi dulci-amaruie

Cantand crampeie puse-n salba
Dintr-o poveste ce se scrie singura
Cu priviri ce spun mai mult
Decat o mie de cuvinte,... si atat

11 Noiembrie

11 Noiembrie, o zi obisnuita de toamna a anului 2010, intr-un oras atat de frumos dar mohorat acum sub rafale de ploaie si vant. Acum multi anii in 1918, aceasta zi punea capat aici in Ieper si in multe alte parti ale Europei rafalelor de gloate care faceau sa para inofensiva toamna si frigul ce vin in Belgia de la Marea Nordului.
Pe 11 Noiembrie 1918 Ieper-ul era ingropat sub muntii de pamant amestecat cu trupurile a mai mult de 60.000 de sodati care au pierit aici, in transeele umede si reci. Englezi, scotieni, neo-zeelandezi, indieni si pachistanezi si multi altii sunt acum cinstiti in fiecare seara la ora 20 printr-un ritual care le canta amintirea.

Ieper de toamna Mesaje pentru soldati, lume si Dumnezeu

Nume in marea de eroi

Intarea in iad, poarta Menen

Poarta Menen era intrarea in oras si totodata calea catre iadul razboiului, dincolo de ea se gasea frontul.

Ieper-ul a parut astazi mai trist decat insasi toamna, udat din plin de ploaia rece dar mai ales de lacrimile fierbinti.

Roluri

Inchid ochii si in minte-mi privesc
In sufletu-mi vesel m-oglindesc
Si ma vad jucand sute de scene
Traind mii de roluri si de-antrene

Calul murg ce-l calaresc in colb
Si drumul ce-mi siroaie orb,
Orb la nevoie,orb la dorinta-mi
De a intorce acasa fiul mamii

Apoi sunt vagabond la capat de lume
Si-mi tar haina plina de poveste
Si capul mi-e plecat si inima e surda
Doara privirea-mi arde-a viata

Soldat ranit sunt mai apoi in santul de noroi
Sub tunetul de batalie si dureri
Ma uit speriat spre poza uda de la piept
Acolo unde-mi ascund sufletul uitat

Intr-un final urc muntele abrupt
Si-mi vad camasa in oglida din parau
Urc si numar sub talpi dulce nesfarsire
Si astept luna, o astept sa ma doboare

Lupta mi-e viata, viata imi este a visa
Iarasi poteca pare a-mi fii aleasa
Mireasa si femeia recunosc intr-insa
Iar roluri, un million pan la final m-asteapta

Vreau sa simt in mine acest tot
Barbat si cavaler la fel iubit, soldat
Si vagabond, aventurier si luptator si zburator
Pe toate am sa le traiesc din plin, pe marea scena ...ca actor

Halloween

De la rusi vine fata, de la americani vine Haloween. Am cautat pe Google cum se scrie pentru ca habar n-aveam. Habar n-aveam ca este Halloween pana n-au venit in seara asta Dragos si fiul sau Tudor sa-mi arate un bostan "prelucrat" pentru eveniment. Am zis sa le fac si cateva poze si apoi am dat-o pe arta frate...

Maestrii bostanieri

Bostanul "operat" Bostan-lumina

Eu personal nu sarbatoresc Halloween-ul dar daca este motiv de baut bere si facut poze...de ce nu... Si Tudor si-a luat partea lui de bomboana, apropos ...Salut Tudor!

Dulce revenire...

Am trecut prin inca un concediu, am trecut deja de el, sunt din nou in locul meu din Belgia care suna atat de ciudat cand il numesc "acasa". Am tot alergat doua saptamani prin Romania si am insirat kilometrii ca nebunul.

Am insirat si prieteni si o multime de oameni in drumurile mele. Ma simt obosit dupa "concediul" asta care numai concediu nu s-ar putea numi. Mi se pare totusi ca indiferent ce as face, ca indiferent cat de obosit m-as simti ma incarca pe loc cu acea energie pe care numai patul meu mi-o poate da, patul si chipul bunicii. Da, bunica cu zambetul ei si cu sclipirea din ochi cand ma vede si cu lacrimile ei cand inchid iarasi poarta dupa mine cand vine timpul sa plec din nou.

Au fost frumosi prietenii mei cand m-au primit cu bratele deschise si cu paharul de vorba plin, a fost frumos si frigul din Brasov, si soarele de dincolo de Tampa.

Oricat de grea ar fi despartirea de tot ce iubesc, la fel de puternica este motivatia cand stiu ca lasand in urma pragul casei fac ce trebuie...

Joi am plecat de acasa si ce mai drum am avut: ore bune cu microbuzul datator de senzatii, experiente si povesti, acelasi aeroport cat o cutie de chibrituri, doar ca acum mai aventuros ca niciodata, iar avionul, zborul, pline de surprize, mai line ca niciodata...

Iata-ma din nou in Belgia, tara verde si frumoasa, asteptand drumul de Craciun si zilele de iarna si drumurile prin lume, asteptand si surprizele placute...

Noapte...

E noapte in jurul meu
O noapte plina de-ntrebari
E intuneric in fata mea
Este racoare inca de alaltaieri

Am foaia-n fata si e goala
Si am penita-n mana dreapta
Si mana stanga imi sprijina fruntea
Si lacrimile-mi pateaza hartia

In jurul meu canta o nota trista
Ce imi vorbeste de singuratate
Nu reusesc sa recunosc nici pana nici hartia
De bezna ce-mi fura din vedere

Iar nota imi apasa fruntea
Pana ce bratul imi cedeaza obosit
Capul mi se aseaza brutal pe masa
Fara sa mai simta sprijinul tacut

As vrea macar sa ma cuprinda somnul
Dar linistea parca fuge dinspre mine
Si nu ramane decat dorul
Si durerile ce mi-au sapat urme

In minte, in suflet si in ochi.
Raman asa deasupra foii goale
Strivind penita intre maini
Si-ntre pleoape gandurile grele

Iar nota ma tot urmareste obsesiv
In noaptea sufletului meu
Ma face sa ma simt inofensiv
Spatele se inovoiaie sub sentimente de ateu

Guns and...friends

Bart m-a invitat ieri la o intalnire cu baietii la el pe dupa-amiaza. Ne-am adunat pe la 6 Bram, Timo, Bart bineinteles, Dieter si eu. Am baut un aperitiv am vorbit de una de alta, ei in flamanda eu cu ei :). Glumesc, chiar daca uneori nu inteleg ce spun Bart a fost intotdeauna destul de dragut sa imi explice de fiecare data.

Dupa ce am trecut de partea cu aperitivul, Bart ne-a aratat impresionanta colectie de arme pe care o poseda. Am realizat cu ocazia asta ca baietii pot sa aiba si altfel de jucarii decat masinile su femeile. Asa ca toata seara ne-am "jucat" ca baietii cu pusti, pistoale cutite fabricate din SUA pana-n Rusia si din Istrael pana-n Belgia. Intr-un cuvant a fost foarte tare. Pe de alta parte este impresionanta responsabilitatea pe care o simti tinand in mana un Kalasnikov.

La sfarsit ne-am apucat de cateva beri, alta flamanda si ceva carnaciori...

Cam asta de spus pentru o seara de sambata...intarind prietenia romano-belgiana.

Panza de paianjen...

Simt firul invizibil si subtire
Sub picioarele-mi greoaie cum se zbate
Si cum imi tremura tot corpul
Tinand a vietii-mi precar echilibru

Mai simt cum cad in cea urzire-a noptii
Si cum ma prind in plasa sortii
As vrea sa ma desprind din ast paienjenis
Sa fug in libertate, sa fug spre luminis

Ma simt o musca ademenita in capcana
Ma simt pierdut, legat, atat de-nsingurat
Asteptandu-mi vaduva sa vina dupa prada
Viata si soarta ingemanate adesea in urat

Dar sub imperiul fricii ma agat
Incerc sa lupt, totusi, ma fulgera o clipa sa renunt
“Cine sunt eu sa imi provoc menirea?”
Ma intreb si-apoi ma infrunt aievea

In mine ma lupt cu mine, ma rostogolesc
Imi musc tristetea, rup rodul miselesc
Ce ma-ngenunchie si ce ma doboara
Ard fructul fricii, iarasi cenusa o arunc afara

Si ma preschimb intr-o clipita din vanat in vanator
Din musca ma transform in rapitor
Si-mi sfasii plasa ce ma leaga strans
Si-mi inalt zborul departe, spre apus.

A venit toamna...

A venit toamna cum spuneam, asa ca melodia lui Chris Rea se potriveste...

Doi sergenti

El: Poate ca auzi tot timpul...
Ea: Ce?
El: Esti o femeie atat de frumoasa!
Ea: (Zambi) Nu chiar atat des...
....
Ea: Nu fa asta!
El: Ce?
Ea: Sa lasi umerii in jos ca si cum ai avea Pamantul in spate
El: M-am inrolat, ma pot trimite oricand...
Ea: Inteleg...
El: Daca vrei sa cauti pe altcineva, cu o meserie mai...
Ea: Ce vrei sa spui?!Suna a ultimatum
El: Eu...
Ea: Mi-am prelungit si eu perioada...
Zambira.
Ea: Si acum ce ne ramane de facut sergent?!
A doua zi clopotele fura acoperite doar de chiotele de bucurie, El in uniforma verde tomnatic a infanteriei, Ea in rochia alba ce era facuta sa fie purtata o singura data..
A treia zi doar urlete de groaza si durere mai puteau acoperi zgomotul bataliei. Alaturi de resturi carbonizate si fiare contorsionate zacea sergentul fericit de ieri, ...cu ochii goi