miercuri, 23 decembrie 2009

Ploaia mi-e muzica

Se vedea deodata in strada, se plimba asa pur si simplu, de data aceasta doar el cu sine insusi. Voia sa se umble lumea cat vedea cu ochii dar nu avea decat strada. Era o noapte intunecata, fara luna dar chiar nu conta. Ploua incet cand a iesit pe usa, a plecat in susul strazii, tot el, doar el. Tigara ii fumega in mana, tragea incet din ea. Mergea incet si se gandeam la toate lucrurile dar numai la unul. Incet incet si-a dat seama ca incepuse sa ploua tot mai mult, incepuse sa-si dea seama ca ii era frig. Apa venita de sus ii siroia pe fata si, trecand de guler ii ajungea pe piept. Mergea pe strada prin ploaie si nu putea sa se opreasca, nu putea sa se adapostesca si nici nu vroia sa o faca. Vroia sa simta ploaia cum se strecoara spre sine si cum il invaluie, vroia sa simta starea ei, o imbratisa, o primea cu pieptul gol. Mergea prin ploaie si zambea. Si se gandea la…
« Da, la tine ma gandeam la cine altcineva, da la tine nu te mai intreba atat. Cine altcineva sa ma faca sa rad in ploaie. Cine altcineva sa ma faca sa caut ploaia si sa o iubesc,… pentru ca am inceput sa iubesc ploaia. «, gandea numarandu-si pasii…si zambea…
Ploaia incetase sa mai fie acel ceva nedorit si s-a transformat in sentiment. Sentimentul de libertate si fericirea se intalneau in aceeasi clipa pe acelasi pieptul, picatura de ploaie cu bataia inimii sale.
Asculta rapaitul vesel si sacadat al ploii care se suprapunea peste bubuitul inimii. Incepuse sa sune a muzica…