miercuri, 21 decembrie 2011

Gura Humorului

Am asteptat atat de mult week-end-ul asta la Gura Humorului incat numaram zilele pana la momentul plecarii. Imi era dor de prietena mea draga de acolo, de Doamna Uta si asteptam sa-i revad pe copii ei. Din pacate drumul pana acolo nu este deloc scurt, din fericire este bun si usor ca si configuratie. La dus drumul mi s-a parut normal insa la revenirea in Bucuresti parca nu se mai termina, poate si pentru ca am facut un detur prin Iasi si am prelungit totul cu ceva, habar n-am...
Locul si oamenii sunt fantastice in zona, oamenii care imi sunt prieteni acolo fiind cu adevarat deosebiti prin veselia si dragostea pe care o emana.
Intotdeauna am crezut ca nu poti sa-ti umpli cateva zile stand acolo insa m-am inselat amarnic. Suceava se gaseste la 30 de km de casa unde am locuit noi, exista o multime de manastiri frumoase si diferite pe o raza de 100-150 de km, iar cireasa de pe tort este partia de schi si piscina cu spa ce se gasesc chiar in Gura Humorului. Cam atat despre Bucovina prietena cu mine...
Ina, Stefan, Stefan, Ancuta
Foto
Living
Cetatea Sucevei
Hotel in zona

marți, 13 decembrie 2011

Dupa 10 ani

Sambata ne-am adunat intr-un club din Brasov multi dintre prietenii care faceam in gasca chefuri in timpul facultatii, cam acum 10 ani. Clubul Remember a fost cel care mi-a dat ideea sa sun adunarea pentru ca muzica este cea pe care o ascultam in vremurile acelea. A fost o intalnirea absolut deosebita in care cred ca fiecare a retrait perioada aceea de la 20 si ceva de ani, nu ca asta la 30 si ceva ar fi neaparat proasta. Am primit felicitari pentru idee si m-am bucurat si pentru asta. Mai departe am sa las fotografiile sa spuna ce nu ar putea descrie vorbele mele...

joi, 8 decembrie 2011

10 motive pentru care sunt recunoscator

Se termina anul asta frumos si urmeaza un altul care simt ca va fi si mai si, iar acum in prag de iarna timpurie ma gandesc la motivele pentru care ar trebui sa fiu recunoscator in viata iar aseara am inchis ochii si mi-am facut lista…
Sunt recunoscator pentru familia mea care ma asteapta acasa in fiecare luna si ceva si care imi raspunde la telefon de fiecare data cand ii sun, pentru mama mea care imi gateste mancarurile cele bune, pentru tatal meu care ma surprinde acum mai mult ca niciodata cand ii vad numele pe ecranul telefonului si caruia i-am citit zambetul pe fata cand l-am imbratisat pentru prima oara; si mai ales lacrimilor bunicii cand ma strange in brate
Mai sunt prietenii cei care ma fac sa ma simt recunoscator cand imi spun ca ma iubesc si cand rad si plang cu mine si cu care ciocnesc din cand in cand un pahar de vorba si de vin. Sunt recunoscator ca sunt atat de multi si atat de…oameni si ca ma fac sa simt ca sunt norocos ca ii am.
Si multumesc pentru faptul ca ma trezesc in fiecare dimineata la 7 sa merg la munca intr-un loc ce a incetat sa ma mai enerveze chiar daca a incetat sa ma si motiveze. Ma bucur ca sunt sanatos cat sa merg, sa vad si sa ating si ma bucur ca sunt putin nebun cat sa ma plimb de noaptea pana dimineata, sa dansez un week-end intreg si sa iubesc toti oamenii care imi ies in drum.
Vorbind de oameni, sunt recunoscator ca intalnesc in fiecare zi oameni care imi zambesc, oameni care imi cer uneori un umar si o alinare, oameni care se bucura de o cafea si o vorba buna impletita in doua, oameni care imi spun ca sunt un om frumos, oameni cu care merg la teatru, in parc...
Ma bucur si de femei frumoase care imi spun ca pot sa fac orice sau de femei care nu ma cred ca pot sa imping luna pe coltul de cer pe care il doresc sau de femei care ma tin de mana pentru a le putea da din caldura mea sau de femei care n-au habar ce isi doresc si sunt deosebite prin asta. Sunt recunoscator pentru Mos Craciunul din mine si pentru Duhul Lampii care rasare dintre secrete.
Sunt atat de recunoscator pentru toate lucrurile frumoase care mi se intampla zilnic sau saptamanal, planuite sau intamplatoare. Sunt bucuros pentru cafeaua de sambata la pranz pe soare, pentru concertul lui Tandarica, pentru muzica din telefon, pentru invitatia la teatru, pentru masina de spalat dusa cu greu, pentru ornatul casei in doua duminici de noiembrie, pentru drumul la Humor pe care inca nu l-am facut…
Recunosc ca am mintit in titlu, nu sunt doar 10 motive ci de zeci de ori mai multe si as putea scrie inca pe atatea…

luni, 5 decembrie 2011

O seara de teatru

Aseara am fost la teatru si am vazut "TV Show" in scenariul si regia lui Mihai Razus. Nu am sa insist pe piesa de teatru in sine care nu mi s-a parut ceva iesit din comun totusi ne-a facut cu siguranta sa radem. A participat pe scena si Vasile Calofir pe care prietenii mei Stefan si Raluca il au de cunoscut in agenda...poveste lunga.
Ce am remarcat este atmosfera extraordinara si curata in "sala" de teatru care este de fapt o cafenea/restaurant cu scena si se numeste...cafeneaua si nu atmosfera...Godot.
Am verificat pe site-ul lor meniul (http://www.godotcafeteatru.ro) ...de spectacole si nu de mancare si am gasit o paleta variata de lucruri interesante care pot sa-ti umple inteligent, cultural si haios atat o dupa-amiaza cu prietenii cat si seara alaturi de o femeie frumoasa.
Noi am fost aseara 11 oameni si ne-am facut rezervare din timp pentru ca altfel nu am fi gasit masa libera. Intrarea a fost 20 de lei de persoana si din punctul meu de vedere a meritat.
Locul are o anumita eleganta si finete pe care numai locurile cu scena o pot avea. Este un paradox ca se gaseste la mica distanta de localuri unde ne betiveam acum cateva saptamani. Ce diferenta este intre camasa alba si tricou...:)