Omul priveste lung din strada, spre casa parasita. Este un barbat in toata firea peste care au inceput sa treaca anii. Casa din fata lui a trait odata vremuri mai bune, si barbatul la fel...Casa a fost odata semeata, aproape impunatoare, acolo in varful dealului, unde fusese construita. Acum se vede vopseaua alba scorojita, acoperisul spart prin care curgea apa la fiecare ploaie. Pereti prabusiti pe o latura lasa sa se vada maruntaiele de animal doborat, mobila putrezita de valuri de apa si vreme. O tacere de moarte rezoneaza din scena de groaza care se derula in atmosfera de toamna plumbuita.
Barbatul vede ca prin ceata casa din trecut, cu acoperisul lucind in soarele dulce de toamna. Dinspre casa parea sa coboare un copil urmat indeaproape de o femeie tanara, amandoi radeau si alergau fericiti pe tapseanul din jurul casei. Copilul era subtirel, brunet, sa tot fii avut 4 ani. Mama era la fel, subtire si zvelta si parea sa-si iubeasca odrasla. In urma lor venea agale si tatal strigand dupa ei. Bucuria parea prezent pentru tanara familie zambitoare. Flori isi imprastiau parfumul si culoarea dinaintea soarelui, verdele ierbii transmitea liniste. Ciudat totusi, fetele parintilor nu spuneau nimic. Omul nu reuseste sa citeasca nici o trasatura, erau ca doua foi goale, palide de hartie.
Dinspre locul copilariei izbucneau neintrerupt culorile si sunetele vietii si curgeau prin venele oamenilor din trecut si... barbatul clipi si totul se estompa intr-un tablou alb-negru, fara viata, bantuit de fantoma unui copil trist si plans care a uitat sa mai zambeasca si sa mai alerge, care a uitat familiaritatile familiei. Imaginea copilului fara suflet tremura acum sub povara casei darapanate ce apartine acum cel mult trecutului.
Barbatul mai clipi odata si tot ce ramase in fata lui era dezolare. Se simte pierdut in fata casei care apartinuse candva copilariei sale, locul unde isi lasese sufletul. Nici un zgomot nu mai tradeaza tacerea groasa, poate doar vantul vajaie brutal, aducator de ploaie.
Isi intoarce pentru ultima data privirea de la sufletul copilariei ce se aciuase pe patul ce sufera sub ploaie si pleaca mai departe pe strada cu umerii lasati si plumb in picioare. Copilul mai tremura inca odata si-l priveste plecand pe barbatul trecut de ani, si dispare definitiv in trecut.
Fiul ploii
Autor: A
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu