Familia Nebunica & prieteni

Tocmai am cazut la propriu din avion din nou in Belgia. Am sa-mi urez "Bine m-am intors!":D.

A trecut concediul, gata s-a terminat, sunt din nou la munci. Minunea a durat noua zile si ce bine a fost. Am in fata cand ma uit in oglinda una bucata Alboosh reloaded.

Am bifat vizita de durata medie la Brasov, adica ACASA, pigmentata cu doua vizite de o seara in locul unde am vazut lumina pentru prima data in lumea asta , adica la Fagaras. Am vizitat in treacat si un club prin Brasov, noi vroiam sa stam mai mult dar oamenii nu ne-au vrut ca era totul rezervat.

La Brasov am beneficiat de un pranz in familie, ce l-as vrea traditie la cat de des ma duc prin zona. Tot la Brasov am bifat intalniri cu ceva prieteni si...cam atat. Ajunsesem de sambata si joi am considerat ca este cazul sa revin la capitala pentru alte momente frumoase.

La Bucuresti stau la niste prieteni de familie tare simpatici si ticniti...in felul lor:D. Cand zic ticniti vreau sa spun foarte haiosi. Joi seara cand am ajuns i-am prins la masa. Ce mai seara deosebita a fost, ca mai poante, ce mai whiskey...asta este Familia Nebunica.

De vineri pana duminca am continuat sa-mi vad prieteni si persoane dragi mie. A fost un week-end absolut deosebit care a incheiat apoteotic concediul de toamna.

Acum sunt din nou in sufrageria noastra de Belgia, cu fratii mei muschetari si imi scriu memoriile de concediu. Maine incep ultima etapa din anul asta dar nu incep oricum ci motivat, determiat, vesel si mai ales zambitor.

Va salut din nou cu drag din indepartata Belgie:)!

De la Parlamentul European vedere

Pozele sunt din sezonul vara-toamna, doar ca le-am gasit acum si m-am gandit ca ar fi interesante de vazut. Prea multe nu stiu sa va spun asa ca va las sa le priviti pur si simplu fara alte comentarii. Odata ajunsi acolo veti gasi dupa cum vedeti in poze multa sticla si beton, totul impersonal si rece dar oarecum impresionant. Sunt locurile unde EBA si Gigi ne reprezinta interesele:

Gasiti si putintica romana la Bruxelles zilele astea

Ultima data cand am ajuns la Bruxelles in vizita am ramas placut impresionat de oras. Da, stiu ca ma contrazic acum dar pana la urma Bruxelles-ul nu arata asa de rau.

Acasa

Am aterizat dupa 3 luni din nou la Baneasa, am ajuns “acasa”. E drept ca pentru mine Bucurestiul nu este chiar acasa. De fapt Bucurestiul privit din capatul culoarului de la “sosiri” nu poate fi “acasa” pentru nimeni. Glumeam cu un coleg din Belgia vineri ca simt deja poluarea iar narile imi freamata de placerea unui miros familiar.
Este greu sa-mi fac o idée despre ce se mai intampla la noi dupa doua zile, mai ales ca nu mai am obisnuinta si nici timpul sa ma mai uit la televizor. Totusi este greu sa eviti intrigile politice ieftine de care auzi la tot pasul, sau comentariile personajelor deja consacrate in si de media noastra.
Ce pot sa spun este ca am intalnit in avion o adunatura pestrita de domni la costum care erau ceva reprezentanti ai administatiei locale si care fusesera probabil in vizita de lucru la Parlamentul European. “Domnul presedinte” se adresa “Domnului vice” care la randul lui ii raspundea “Domnului primar”, mi s-a facut greata de atat respect. Oamenii aceia n-aveau ce sa caute acolo cum probabil nu au ce sa caute in functiile respective.
Intre timp am ajuns si la Brasov. Acelasi drum de trei ore cu microbusul cum faceam odata, aceeasi nesimtire romaneasca in care barbatii stau tolaniti in scaune si privesc o femeie care merge in picioare…in fine.
Am gasit Brasovul acoperit de frigul toamnei si de frunzele ei galbene, fara zapada care mi se promisese la telefon. Orasul meu este la fel de frumos cum il lasasem, de data asta sunt chiar “acasa” si va scriu din nou, acum din varful patului meu:).
Ma uit pe geam si vad locurile familiare, atat de familiarul si prafuitul gri din tara asta, dar este praful nostru.
Nu mai cred in tara asta, nu mai cred in oamenii acestia dar cred ca praful asta este al meu si mai cred ca este si datoria mea sa ma apuc sa-l matur.
Nu sunt un patriot nici macar unul fals dar pentru mine Brasovul este raiul si este “acasa” si nici o verdeata belgiana nu ma va convinge sa-l alung din inima mea.

Ma bucur sa va regasesc dragilor!

Foaia goala

Stau chiar acum, am un creion in mana

Si-o foaie goala-n fata mea

Incerc s-astern ceva pe ea

Dar gandu-mi zboara tot degeaba

Si trece timpul fara mila

Si mintea-mi este de argila

Argila groasa si galbuie

Nici un cuvant nu voi a scrie

Nu vreau, nu pot nici nu mai stiu

Cred ca-mi doresc altcineva sa fiu

Si-altundeva eu m-as vedea

Nu cu creionul si hartia

Nici versurile parca nu mai sunt

Atat de simple ca odat

Cuvintele sunt incalcite

Iar vorbele-mi sunt obosite

Sunt obosite sa mai iasa

Sunt obosite sa vorbeasca

De dragoste si implinire

De drum si-a lui menire

Dar stai ma uit din nou pe foaia goala

Nu mai e goala, e plina de cerneala

Iara povestea singura s-a asternut

O poezie,..... in sfarsit..

Toamna

A venit toamna intr-un final si parca m-a transformat. Cu soarele au plecat multe lucruri. Am pierdut pasiunea de a scrie si de a fotografia, de a vedea si de a calatori. Am pierdut pasiunea in sine.

A venit toamna si a venit timpul sa plec pentru un timp. Sunt dezamagit de mine si nu vreau sa transmit dezamagirea in ce scriu si arat asa ca am sa ma opresc aici. Nu vreau sa transmit decat ceva frumos pentru ca totul in jur pare a fi facut din dezamagiri oriunde m-as uita si eu nu vreau sa scriu decat despre lucruri frumoase. Nu stiu pentru cat timp voi fi plecat, poate fi o zi, poate fi o luna, poate pana la primavara...nu stiu.

Poeziile mi-au murit in minte si ochii nu-mi mai cauta pozele. Nu vreau sa scriu ceva in care nu cred de aceea scriu acum acest post. Vreau sa va multumesc pentru ca ati fost alaturi de mine "pe drum". Daca veti vrea sa imi vorbiti totusi imi veti gasi adresa pe aici pe undeva.

Nu este un "adio", este mai degraba un "pe curand". Ma voi intorce mai puternic si mai zambitor.

Cu bine dragi mei:)!

Gent

Am avut un w-end de rahat, unul din ala pe care vrei sa-l uiti. Ma simt mai obosit decat vineri cand respiram usurat ca a venit sfarsitul de saptamana. Am avut un singur moment frumos in tot w-end-ul asta de uitat: am fost la plimbare in Gent, vreo ora si ceva ca ne grabeam ca nebunii in alta parte. Astazi pentru o ora mi-am gasit linistea. Vremea a fost superba si nu rece cum ne speriase sambata. Am sa va arat niste poze pe care le-am facut in locurile care mi-au atras atentia:

Prin centru

O strada

Turn Biserica din fiecare centru de orasCeaiul, soarele si linistea au fost nepretuite

Gent-ul merita vizitat mai mult decat ora pe care i-am acordat-o noi astazi, cel putin asa mi s-a parut la prima vedere. Oricum trebuie vizitat cu rabdare si cu placere nu alergat si imbufnat cum am fost noi astazi.

Jocul

La ceasul cind ziua ingana noaptea
Cand umbrele imbraca viata
Imi este clipa marilor destainuiri
Si intrebarilor ce-asteapta intre tainuiri

De ce-am plecat ?
De ce as incepe sa ma-ntorc ?
Unde-am ajuns ?
Unde sa fug ?

O suta de-ntrebari imi trec
Acum prin mintea grea
O suta de idei se intrec
Sa-mi fuga spre aiurea

Aiurea-mi este acum naluca
Spre Nicaieri ma duce viata
Drumul ma poarta-nspre trecut
Ma-ndeparteaza atat de mult de tot

Drumul nu se masoara de acum in pasi
El se masoara in batai de inimi
Drumul fugii de-orice vis
Drumul vietii catre finalul hotarat

Acum, atunci sunt iar la fel
Caci timpul s-a oprit in loc
Secundele au inghetat instant
Acum astept inert al meu soroc

Iar drumul s-a oprit si el
Si ma priveste-acum mirat
El e stapanul meu cel inutil
El imi rastoarna soarta iar si iar

Iar jocul isi urmeaza ne-ncetat
Cursul parsiv si-nselator
Si imi arata fara rost
Ca el e singurul invingator

Muzica mi-e viata

M-am tot gandit la lucrurile fara de care nu as putea trai. Telefonul l-as arunca de la etaj cu bucurie, de masina n-as avea nevoie daca s-ar putea sa merg la serviciu cu metroul (totusi sa am grija ce imi doresc :D), singurul lucru fara de care nu imi dau seama cum as putea trai este mp3. De fapt vreau sa spun ca viata imi este muzica si muzica imi este viata. Nu ma puneti sa va cant ca sunt afon complet cu toate ca imi place sa cant singur, dar cereti-mi sa va dau o melodie buna, cred eu.....

Imi incep ziua in masina in drum spre munca, cam vreo 20 de minute cu Thunderstruck al celor de la AC/DC ascultat la maxim mai ales cand sunt singur in masina:

La birou ascult in surdina si cu drag ceva jazz pe care mi l-a aratat Andrei/Aramis, ceva de la Chet Baker, muzica pe care am auzit-o acum cateva saptamani si am adoptat-o imediat:

Andrei nu este singurul care mi-a imbogatit urechea, inima si cultura muzicala. Un alt muschetar dintre noi, Catalin/Athos, "tatal" nostru, mintea limpede, mi-a daruit-o pe Ilse de Lange si al sau Miracol din voce de care m-am indragostit pe loc:

Seara cand ajung acasa camera imi rasuna de muzica ce imi este atat de draga, cea a lui Tracy Chapman :

Cand sting lumina la sfarsitul zilei si turtesc perna este o singura doamna care imi canta cu atata pasiune si aceea este iubita mea Loreena McKennitt:

Desigur ca sunt si alte muzici pe care le ascult dar acestea sunt meldiile care imi incanta urechea in perioada aceasta, ele si autorii...

Luna de la fereastra mea

De dimineata cand m-am ridicat
Din patul meu m-am indreptat
Spre inc-o alta zi banala,
Numita de noi toti normala

Am pornit din draga lume-a mea
Dintre formele ce-mi sunt visarea
Am pornit incet, fara de-avant
Inspre lumea de dincolo si-atat

Lumea de dincolo de mine
Unde ne pierdem identitatile de sine
Unde sunt doar un pion de lut
Ce isi trudeste trairile de suflet frant

Si ziua-mi trece incet si trist
Fara samanta de artist
Fara nici urma de sclipire
Nici vorba de simtire sau traire

Si seara vine incet
Iar inima porneste mai alert
Si-mi bate acum in ritm nebun
Cand soarele transforma orizontu-n scrum

Si noaptea zilei se transforma in lumina serii
Atunci cand vii la marginea ferestrei
Acum imi simt inceputurile zilei
Atunci cand imi apari in pragul vietii

Si negura simtirii intregii zii
Dispare ca luata de vraja unei magii
Este doar mana ta atat de calda
Pe frumtea mea innourata

In ochii tai uit de orice povara
Pe pielea ta pierd constiinta amara
Iar vocea ta atat de draga
Ma face sa imi uit durerea daca…

O clipa doar o clipa mi-ai trecut
Prin ne-nsemnata mica zi si mi-ai zambit
Si totu-njurul meu este schimbat
Si eu sunt cu totul altul : mandru barbat

Lumina magica a lunii
Imi trece incaperea si taciunii
din focul ei imi sunt atat de-aproape
De suflet si de minte imbratisate

Antwerpen Central Station

Gara originala a fost construita intre anii 1895 si 1905. Cladirea de piatra cu sala de asteptare si domul urias a fost ‘desenata’ de Louis Delacenserie iar imensa hala de metal si sticla lunga de 185 de metri si inalta pana la 44 de metri de arhitectul local Clement van Bogaert. Edificiul garii este privita ca una dintre cele mai interesante si reusite cladiri din Blegia din punct de vedere arhitectural fiind gratulata in 2009 de catre jurnalul american Newsweek cu cu locul 4 in topul statiilor de tren din lume.
In 1998 au fost demarate lucrarile pentru adaptarea la trenuri de mare viteza care sa faca legatura cu celelalte gari din Antwerpen si evident cu alte orase. Intreaga lucrare a costat 1,6 miliarde de euro. Primul tren de mare viteza a intrat in gara in 25 martie 2007.
Gara are 14 trasee ordonate pe 4 nivele :
Nivelul +1 : Statia originala cu 6 terminale aranjate in doua grupuri despartite de o deschidere care permite o viziune de ansamblu asupra nivelelor inferioare
Nivelul 0 : Case de bilete si zona comerciala
Nivelul -1 : Situat la 7 metri sub nivelul strazii gazduieste 4 terminale de tren
Nivelul -2 : Situat la 18 metri sub nivelul strazii gazduieste ultimele 4 terminale cu acces la tunelul de sub oras.

Acum oricat de interesante ar fi informatiile, pozele spun cel mai mult pentru ca pe mine m-a impresionat minunatia de beton si otel nu tabelul cu date:

Bine ati venit!

Statia veche Domul

Statia de sticla si otel cu 4 niveluri de sus in jos

Am vazut un univers paralel prin geamul acesta
Personajele cu care v-ati obisnuit: doi miri atipici

Sunt convins ca Antwerpen-ul are lucruri mult mai importante si impresionante de aratat si demonstrat insa nu trebuie ratata si gara centrala pentru ca este cu adevarat coplesitoare.