Acasa

Sunt momente cand te simti linistit si impacat, cand simti ca ai invins, cand te simti in siguranta inconjurat de o caldura fireasca, cand totul in jurul tau pare si este firesc, cand nu trebuie sa faci nimic inconfortabil, cand toate par si sunt la locul lor, natural.
In astfel de momente te simti acasa.

In sfarsit...acasa.

Ce-ar fi...

Ce-ar fi sa-ncepem prin a ne gandi

O urma de frumos s-avem in fiecare zi

Ce-ar fi sa incercam sa daruim vietii

O sansa minunata la umbra tineretii

Ce-ar fi in locul dureros-incrancenatei tristeti

Sa gustam din cupa bucuriilor de peste zi

Ce-ar fi sa lasam in urma uri

Inlocuindu-le cu manunchiuri de iubiri

Ce-ar fi sa nu urcam din noi norii pe cer

Ci din launtrul nostru sa trimitem sori

Ce-ar fi toamna cand frunzele coboara pe alei

Noi sa traim a verii miresme si culori

Ce-ar fi dac-am avea sclipiri in ochi

Nu lacrimi si regerete si tristeti

Ce-ar fi daca in fiecare colt indepartat al mintii

Am regasi intotdeauna bucuria aventurii sortii

Ce-ar fi in noi sa ne simtim frumosi

Si calzi si minunati si luminosi

Ce-ar fi daca in fiecare clipa am zambi

Pentru ca viata este scurta, orice-ar fi...

Ce-ar fi...

O lady si un inger

In viata fiecaruia se gaseste macar un om care aduce ce nu reusim uneori sa gasim singuri, si anume liniste, claritate, idei noi. Ar trebui cel putin sa fie un astfel de om pentru fiecare. Cazul meu este unul norocos pentru ca eu am mai multi astfel de oameni.

La sfarsitul de saptamana trecut am primit un impuls de echilibru de care aveam nevoie pentru a-mi regasi calea de urmat, un impuls cum nu am mai primit de mult. Sigur ca este bine sa te descurci singur dar nu poti sa existi singur.

Omul despre care vorbesc imi aduce intotdeauna liniste si ganduri frumoase, poate prea frumoase prin natura dramului de naivitate curata pe care o traieste. A reusit sa sadeasca in mine acel ceva deosebit care vine numai dintr-o persoana frumoasa, a reusit sa trezeasca in mine o felie de constiinta pe care o simt pulsind acum si de care ma bucur din nou. N-as putea sa spun ce cuvinte au adus schimbarea, insa cu siguranta stiu ca energia emanata a avut rolul ei.

Bunica este acest om de care vorbesc si nu doar atat, este si o parte din sufletul meu. Ea este cea care poate face minuni, doar ca de data asta insa n-a fost doar ea...am spus déjà ca sunt norocos.

Club Cortina din Corbeanca

Sa nu credeti ca as fii dat-o atat de tare pe cluburi incat sa fac comentarii despre unul sau altul pe blog, nicidecum. Am fost in clubul numit in titlu pentru ca acolo s-a desfasurat o nunta la care am fost invitat in week-end. Despre nunta nu vreau sa comentez pentru nu ma pasioneaza, insa vreau sa vorbesc despre locatia in sine. Cica inainte de a fii restaurant/club multi-functional ar fii fost resedinta privata pentru faimoasa familie Tantareanu. Nimic deosebit pana acum doar ca sa vezi ce mai casa, curte si resedinta.
Intri pe poarta si ai in fata o parcare de 10 locuri si cateva garaje inchise. Pe stanga ascunsa de un perete de arbori exista o casa de oaspeti cu etaj care ar putea fii ea in sine o vila, tot pe stanga este si piscina. Ceva mai pe drepta se mai gaseste o alta cladire a carei intrebuintare n-am gasit-o (este posibil sa fie doar un zid). Latura indepartata a curtii este cu iesire la lac si este la un nivel inferior fata de nivelul strazii si are in apropiere un ring de dans circular in aer liber cu diametrul de vreo 10 metri.
Casa in sine este uriasa si construita pe doua nivele folosind topografia in panta a terenului si are o terasa mare in jur dotata inclusiv cu gratar si o masa lunga de vreo 20-30 de persoane. Peste tot in curte se gasesc diverse fantanele, arteziene si caderi de apa artificiale si de asemenea o multime de potecute amenajate.
Daca stai si te uiti cu atentie la toata curtea iti dai seama ca este enorma, ca si casa si are in interior o multime de detalii fantezisto-luxoase inghesuite si costisitoare.
Vedem toata ziua la televizor si in ziare o multime de bogati si ne obisnuim cu sume ametitoare de bani trecand pe langa urechile noastre dar de fapt nu realizam dimensiunile decat cand trecem pragurile unor astfel de case. Eu am trait sambata o experienta fantastica fara nici o legatura cu invidia sau alte sentimente negative ci mai degraba declansatoare de uluiala si surprindere.
Poate am sa gasesc niste poze facute la nunta sa-mi intelegeti surpriza si mirarea de sambata.

"Gloria" zilelor trecute...

Aseara ma suna cineva si ma intreaba daca nu am chef sa mergem la un film impreuna cu o prietena de-a ei si cu prietenii prietenei:D, cica filmul se numea Green Lantern. M-am uitat repede pe YouTube...ceva SF cu niste extraterestrii si am zis, hai fie n-o sa adorm:"Bine, mergem!".

Filmul era la 7 seara iar noi am inceput sa ne invartim pe la 6 jumate' prin zona cinematografului Gloria. Cand am vazut unde urma sa vedem filmul ne-a lovit melancolia si ne-a unflat rasul: 5 lei biletul, nu ne venea sa credem (cred ca n-au mai schimbat pretul din vremea lui Nea Nicu). Altfel nu ne-am putut plange: am avut doar pentru noi 8 toata sala, de altfel curata si ingrijita cat de cat, cu miros de trecut.

Filmul in sine a fost prea scump la 5 lei, cu o poveste de toata jena, cu un personaj-super-erou care purta o masca verde care-i ascundea o jumatate de nas si cica identitatea. M-a pufnit rasul cand s-a terminat...

Asa ca si o concluzie am vazut un film atat de prost incat mi-e frica sa-i si spun film, dar am descoperit nitel parfum de trecut la pret de nimic.

Accept/resping Facebook

A inceput sa ma enerveze Facebook-ul, mai ales de cand m-am intors din Belgia, nu ca nu m-ar fi enervat si atunci. In Belgia imi ocupa seara atat de mult timp incat incepuse sa imi fie aproape partener de viata in lipsa unuia real si ma scotea din sarite lucrul acesta.
Revenit acum in patria «mama«, am in general alte preocupari, mai ales seara si nu mai am timp sa imi mai bat capul pe net. Am inceput sa nu mai suport faptul ca ma simt bombardat de tot felul de informatii personale ale diversilor «prieteni«, oameni cu care nu am mai nimic in comun, a caror viata atat de detaliata ma oboseste. Cred ca 50% dintre oamenii pe care ii am in lista sunt departe de a-mi fii prieteni, ci imi sunt doar niste cunostinte pasagere cu care ma vad poate, zic poate, de 3 ori pe an, unde mai pui ca sunt unii pe care probabil ca nu ii voi vedea niciodata.
Nu pot sa nu ma acuz si pe mine insumi de modul in care imi expun viata asa de deschis, in vorbe si fotografii spre informarea unor oameni care sunt total dezinteresati de informatiile pe care le impartasesc si mai rau unor straini care n-au nici o legatura cu mine. Este normal ca viata mea sa nu intereseze pe toata lumea nu acuz pe nimeni de asta, este chestie de optiune.
Scriam o observatie mai in gluma mai in serios pe Facebook cum ca nu vad pentru poze de cuplu, mai ales la nunti decat doar comentarii gen « ce bine va sta impreuna, ce frumosi sunteti…« si ma gandeam: oare chiar toata lumea asta e atat de aratoasa, oare toti gandesc asa unii despre altii ?! Sigur ca e vorba de prieteni, de oameni cu care ne inconjuram si nu putem sa vorbim decat la modul asta despre cunoscutii nostri dar oare Facebook-ul asta nu ne indeamna la nitica ipocrizie…nu ca in viata reala am fii altfel.
Totusi Facebook-ul are, cred eu cel putin doua lucruri bune : ai o ocazie nesperata de a lua contact cu oameni pe care i-ai pierdut din vedere cu mult timp in urma si ai ocazia sa comunici cu oameni aflati peste mari-si-tari.
Ce zic eu mai sus este evident doar o parere personala, poate un pitic pe creier si nimic mai mult asa ca trebuie tratat ca atare. Este la libera alegere a fiecaruia ce fel de informatii se pot posta pe Facebook la fel de bine cum este la libera alegere ce fel de informatii se pot citi de acolo.

Romania pitoreasca

Cum imi promisese, Bart a venit duminica trecuta in Romania sa facem o vizita in Moldova la manastirile din zona. Vizita s-a extins la mult mai mult, practic la un mic tur al tarii plus inca ceva. Luni am inceput cu Casa Poporului si centrul Bucurestiului si am pregatit plecarea de marti.

Prima oprire in Moldova a fost Piatra Neamt unde am urcat cu telecabina pana pe muntele Cernegura si am fotografiat imprejurimile marete. Am luat masa de pranz in stil italian am mai vizitat putin Piatra si apoi am luat-o spre Tirgu Neamt si apoi Suceava vizitand manastirile Agapia si Dragomirna, cu caracteristici de constructie total diferite dar la fel de impresionante. Seara de marti ne-am petrecut-o la Suceava vizitand in afara de restaurant si ruinele cetatii locale.

Piatra Neamt

Manastirea Agapia

Manastirea Dragomirna

Ruinele Sucevei

Miercuri dimineata am plecat spre Bistrita in drum vizitand Humorul si Voronetul, la fel doua manastiri absolut incantatoare. Odata ajunsi la Bistrita am incercat sa vedem locurile interesante din centrul orasului insa nu pot sa spun ca le-am gasit. Urmatoarea oprire a fost la Cluj unde Bart a facut cateva poze iar eu am luat un pranz tarziu. Am fi vrut sa vedem si salina de la Turda doar ca acolo programul de vizita se termina la ora 15 iar noi am ajuns ceva mai tarziu. Noaptea ne-am oprit la Sibiu la niste prieteni.

Manastirea Humor Manastirea Voronet

Joi dimineata am facut un tur de cateva ore in centrul Sibiului si apoi am plecat spre Bucuresti, insa nu oricum ci pe Transfagarasan. Masina cu care eram ne-a dat ceva emotii insa totul a fost in regula in final. Drumul in judetul Arges a fost destul de prost insa per ansamblu este traseul este acceptabil. In final am ajuns si in Bucuresti trecand prin Curtea de Arges si Pitesti.

Centrul Sibiului Transfagarasan

Vineri nu a fost nici ea o zi de odihna ci am dat o fuga pana la salina din Slanic Prahova unde am vazut o maretie subpamanteana situata la 208m sub pamant cu galerii de 50m inaltime, ceva deosebit si relativ aproape de Bucuresti la vreo 60-80km.

Salina

In w-end au urmat botez, club, restaurant, plimbari pentru a incheia apoteotic o saptamana deosebit-alergata.

Serbia Jelenei

Ma gandeam la cel putin o suta de titluri pentru postul acesta dar cel de mai sus mi s-a parut intr-un final cel mai potrivit pentru ca in general este bine sa retinem lucrurile frumoase si sa le uitam pe cel mai putin frumoase.

Iata-ma in vama sarbeasca scriind efectiv pe volan o ciorna care va ajunge mai apoi post pe blog cand voi sosi acasa si care contine parte din "aventurile din Serbia", parte pentru ca inca nu pot sa plec: probleme cu acte la vama...

Astazi este vineri, eu am plecat marti dimineata din Bucuresti cu misiunea de a aduce niste materiale pentru firma...

Tank

Drumul dus pana la Baljevac na Ibru: 370 km in Romania si 4-500km in Serbia a fost in sine ceva de povestit. Serbia pentru ca despre ea este vorba este o tara frumoasa, cu oameni minunati spre extraordinari, mai putin unul: tipul care trebuia sa predea materialele. Am intalnit peisaje superbe brazdate de drumuri in general proaste circulate de putine masini, drumuri care nu apareau pe harta GPS-ului dar care aveau pe margine cat de cat indicatoare directionale, sfat: folositi o harta detaliata. Am simtit balcanismul comparabil cu al nostru, dar am vazut curatenie si am ramas cu impresia ca sarbii sunt un popor de oameni gospodari si atenti cu natura.

Am ajuns in Baljevac marti seara pe la 5 si m-am cazat in primul hotel pe care l-am vazut, conduceam de 15 ore. Am gasit o receptionera cu care m-am inteles prin semne si o camera murdara unde am facut un dus cu apa rece pentru ca nu m-am prins la timp cum se da drumul la apa calda:D. Pe parcurs s-a rezolvat problema curateniei iar impresia generala a ramas aceea de ospitalitate si atentie. Dupa dus a sunat telefonul de la receptie si o voce feminina intr-o engleza aproape perfecta cu un usor accent m-a invitat sa cobor pentru a ma induma spre firma pe care o cautam.

Ati ghicit, Jelena era numele vocii, o fata draguta de 18 ani. Impreuna cu prietena ei m-a condus pana la firma cu pricina, undeva pe strada principala. Cand ne-am intors la hotel ne-am asezat toti trei la un pahar de suc si am stat de vorba cateva ore, alaturanduni-se receptionera si un alt prieten de-al lor. Intr-un final ne-am despartit iar pe Jelena cea draguta nu am mai vazut-o...

Ziua de miercuri a fost una a asteptarii si a frustrarii pana joi la ora 17 cand intr-un tarziu am incarcat marfa, am primit actele de transport si am putut pleca spre casa. Drumul a parut mai scurt acum la intoarcere pentru ca ma astepta patul de acasa si pentru ca am fost mai eficient, totusi am facut 400 de km in 6 ore.

Am ajuns la 12 noaptea la Turnu Severin si m-am inscris hotarat in vama cu actele in mana. Vamesii sarbi le-au luat, s-au uitat la mine si mi-au spus nervosi ca nu sunt bune si ca nu pot trece vama. Mie nu-mi venea sa cred si am sperat o minune dar pana si minunile dorm la 12 noaptea asa ca am tras masina in parcare si m-am culcat cum am putut.

Vineri dimineata m-am intors la vama in speranta ca se vor rezolva lucrurile si ca am sa pot trece, nici o sansa insa, am nevoie de acte care sa completeze vraful pe care il am deja.

Intre timp s-a facut ora 13 si printre telefoane si nervi...astept. Sper sa nu raman in w-end aici si sa vin acasa pentru sfarsitul saptamanii...

Up-date: Am reusit sa ajung la 12 noaptea in Bucuresti dupa o cursa cu auto-stop si tren pentru ca masina am lasat-o in vama. La 1 eram la o petrecere a burlacilor planuita de ceva vreme. Urmeaza un nou episod saptamana viitoare: recuperarea masinii si a materialelor...

W-end

Seara la 12 noaptea zburam ca vantu’ si ca gandu’ dinspre Unirii spre Muncii pe jos. Tocmai incheiasem un week-end plin de evenimente, fain cum ii sta bine unui week-end.
Vineri seara am mai “rupt” o pereche de “galosi” pe un ring de dans prin centru vechi atat de “fitzos” acum, plin de oameni frumosi cu priviri goale.
Sambata dupa recuperare am dat o tura prin Herastrau la plimbare, soare, verdeata si o bere. Seara ne-am facut loc de o limonada in acelasi centru vechi plin de praf, de inghesuiala si de un oarecare farmec gaunos.
Duminica a fost ziua simpatica in care ne-am intrecut la o "suta de sezloange plaja” pe malul unei piscine micute din Bucuresti. Am mancat ceva in timpul zilei, iar seara ne-am dat in stamba la inca o bere in “Valea Regilor”.
La plecare era vreo 23:30 si mi-era un somn de picam si m-am gandit sa merg pe jos pana acasa prêt de 30 de minute sa ma recoresc. Mi-am pus in urechi castile cu muzica si deodata mi-a sarit somnul ca prin farmec, ascultam niste Toto Cutugno destul de ritmat. Cu noua atitudine dansanta pulsandu-mi in vene am pornit in mars vesel spre casa : imi venea efectiv sa dansez :). Pe drum, printre santurile sapate, praf, masini trecand am vazut marsaluind la randu-le vreo doi gandaci negru-luciosi de dimensiuni impresionante si vreo doi indragostiti care se imbratisau la momentul in care muzica lui Toto devenise mai lenta in urechea mea.
Intr-un final am ajuns si in patul meu de imprumut gandindu-ma la ziua de luni care se apropiase destul de mult.

Concluzie: Daca muzica nu e nimic nu e...

Din nou acasa

“Ai grija ce-ti doresti pentru ca ti s-ar putea intampla”, eu as completa ca "ti se va intampla cu siguranta".
Vineri am luat avionul care ma aducea din Belgia. Cu “arme si bagaje” m-am trezit in “paradisul” de la Baneasa pe la 11 noaptea.
Sambata tura pana acasa, intalnit neamuri, intalnit prieteni, intalnit...toata lumea. Duminica eram inapoi in Bucuresti ca déjà aveam programare luni... la munca.
De atunci prestez zilnic la munci in Rahova cu drag si spor. Am inceput sa profit de avantajele de a locui si munci in Romania: programari de week-end-uri libere, liniste dinspre telefon, vizionari de prieteni uitati in negura timpului, locuit intre prieteni.
Lucrurile arata promitator si par ca s-ar putea imbunatati. Am trecut de faza de “Drum bun!” Belgiei si am ajuns la “Bine te-am gasit!” dedicat Romaniei.
Deocamdata atat dinspre noua aventura veche, depedrum-ul are un nou curs acum.