Bilant

In seara asta mi se termina un mic ciclu in viata si simt nevoia sa fac un bilant. De maine o voi lua intr-un fel de la zero. De maine lucrurile vechi vor fi noi iar drumul meu va fi altul...deja a inceput.

Am din nou bagajul la usa cum l-am avut de atatea ori in ultimi ani. Nu-mi vine sa cred cat de repede si dramatic mi se schimba viata.

Am venit acum 8 luni si mai bine in Belgia pentru un stagiu de formare ce ar fi trebuit sa dureze 6 luni si care ar fi trebuit sa ma duca in Romania. Asa incepea aventura vietii mele...de pana acum. Atat de mult mi s-au schimbat viata in aceste 8 luni si atat de mult m-am schimbat incat pur si simplu parca nu mai recunosc nimic. Intre timp acele 6 luni se apropie ireversibil de un an iar formarea s-a tranformat in loc de munca stabil care ma va duce totusi intr-o zi spre casa. Sunt lucruri care ma cheama si intr-un final nu poti sacrifica totul...

Profesional si uman sunt cred un om mai bun, este imposibil sa devii altfel la contactul cu o civilizatie care fiind la ani lumina de noi pare extraterestra. Este imposibil sa nu evoluezi ca om in fata unor locuri atat de frumoase si alaturi de oameni minunati. Desigur ca nimic nu este perfect iar daca ma gandesc la greutatile peste care am trecut imi dau seama ca ar trebui sa fiu bucuros pentru perioada petrecuta aici. Am cunoscut oameni placuti atat belgieni cat si romani care mi-au umplut in multe momente sufletul de bucurie.

Astazi am luat masa pregatita de colegii mei in bucataria din casa si a fost un moment atat de placut:

Sunt mandru ca am reusit sa traiesc aceasta experienta fantastica care se numeste Belgia, am cunoscut-o de aproape, am atins-o si am strans-o in brate cu acelasi drag cu care a facut-o si ea.

Intre soare si luna

La momentul cand ziua se ingana cu noaptea, se duce lupta eterna...

Stapanul universului...

...si luna inca timida

Sirag de lumina

Martorele marii tradari

Dansul in tandem
Soarele muribund aproape invins

Luna a castigat inca o data batalia...pana dimineata

Somn usor! :)

Patru

In prima zi cand mi-ai vorbit
Atunci pe loc tu ai zdrobit
In mine tot ce-i negativ
Atata de dureros si posesiv

Tu mi-ai soptit intr-o clipita
Sa lupt, o ultima repriza
Cu viata adversar nedemn
ce-i sunt eu. Invingator etern

tu m-ai facut sa cred ca sunt
Cand mi-ai redat un zambet scump
In al privirii colt de rai
A doua oara cand priveai

Spre mine, un biet muritor
Ce existam la capat de ogor,
Din praful ignorantei tu m-ai ridicat
Mi-ai suras, m-ai scuturat

A treia oara cand tu m-ai atins
Pielea ta in pielea mea s-a ‘ntrepatruns
Priveam, vorbeam, ma poticneam
Nu stiam sa tac, nu puteam si nu vroiam

Sa te las sa pleci asa
Fara sa-ti spun ca inima
Imi bate in ritm alert
A patra oara cand mi-ai dat ...primul sarut

Doua pahare de whiskey si doua cafele

M-am tot gandit cum sa-mi aleg cuvintele cand am scris postul asta cam la fel ca in asta seara cand ti-am spus ca m-am indragostit de tine. Cred ca ti-am spus ca m-am indragostit de tine in amalgamul de cuvinte grabite si stangace pe care ti l-am spus!?
Cand am venit spre tine banuiam ce simt, acum stiu. Te-am vazut dezinvolta si zambind cand ne-am intalnit prima data...ieri si m-am intrebat daca esti aceeasi persoana care banuiam ca ai fi. Erai o surpriza pentru mine si incercam sa te descopar. Ti-am admirat rasul zglobiu si naturaletea cu care m-ai intampinat si m-am lasat cucerit de farmecul lor.
M-ai lasat in fata casei si mi-ai promis ca te voi mai vedea astazi. Simteam nevoie sa fiu cu tine din nou iar Jack a fost prietenul de doua pahare care mi-a tinut companie, el si gandurile mele...
As fi vrut ca ziua de astazi sa nu se mai termine dar iata ca asta s-a intamplat...Mi-a fost dat sa-ti vad si chipul pe care il stiam deja, putin trist si atat de uman. Te-am recunoscut in persoana din fata mea, persoana pe care o intrezarisem deja de departe. Trebuie sa-ti spun acum ca poeziile mele sunt de fapt ale tale pentru ca numai ale tale pot fi, ca nu-mi apartine nimic pentru ca daca nu ai fi fost tu nu ar fi existat nici ele. Totul este al tau si este pentru tine.
Iti multumesc pentru ce simt si pentru cine sunt acum. Tie ti se datoreaza. Iar daca maine imi vei spune nu eu iti voi zambi si iti voi multumi pentru ca ai trecut prin viata mea, pentru ca m-ai facut sa vad lucrurile altfel si pentru ca mi-ai dat samsa sa cunosc o persoana minunata.
Poate ti se par cuvinte mari ce-ti spun acum dar asta imi trece prin minte si suflet si tu m-ai facut sa uit de temerile de a le spune.
Cafeaua din asta dimineata m-a trezit la viata dar nu m-a trezit din vis. Nici nu vreau sa ma trezesc...

Dimineata la 5

Ieri dimineata trebuia sa merg pe un santier tocmai la Bruxelles si cum sunt 100 de kilometri pana acolo si cum trebuie sa evit traficul infernal a trebuit sa ma trezesc la 5. Era inca noapte afara cand m-am urcat in masina o jumatate de ora mai tarziu. Am iesit pe stradutele care duc in autostrada si dus am fost...
Imi plac tare mult drumurile astea mai lungi pentru ca ascult niste muzica si am timp sa ma gandesc la ale mele. Asta am facut si ieri si a fost minunat.
Ma gandeam cat sunt de linistit si impacat cu mine cum nu-mi aduc aminte sa fi fost niciodata. Unii dintre voi ati folosit aici pe blog cuvantul fericit dar nu as merge chiar asa departe. Fericirea cred ca este starea suprema in care atingem implinirea. As avea curajul sa spun ca m-am impacat cu mine si cu lumea. Este culmea totusi ce spun pentru ca viata mea este departe de a fi perfecta. Este paradoxal ca mi-am gasit linistea departe de casa sau poate ca tocmai asta este motivul...
Sunt departe de familie si de prieteni, astept inca pe cineva in viata mea dar parca nu mai atarna atat de greu toate acestea. Stiu ca ma voi intoarce intr-o zi acasa pentru ca locul meu nu este aici, cred ca ma cauta si ea pe mine cum o astept si eu sau poate este chiar langa mine si asteapta sa deschid ochii. Totul trece intr-un final, toate lucrurile rele se uita si nu vor ramane decat lucrurile frumoase. Cred ca in sfarsit incep sa inteleg despre ce este vorba in aventura asta numita pompos viata mea.
De cand am revenit in Belgia, dupa concediul din vara parca mi-am descoperit ochii si parca vad lumea altfel, in culori. Privirea tulburata de ganduri s-a schimbat intr-un cristal plin de nuante vii si pline de pasiune. Desigur ca astfel de schimbari in viata nu vin pur si simplu, ci datorita unor evenimente despre care insa voi vorbi poate alta data...
Ce simt acum nu este o eliberare traita in urma asumarii unor frustrari ci este un sentiment matur de acceptare a existentei in sine.
Cand am ajuns la Bruxelles déjà se luminase de-a binelea. Negura noptii era acum departe in urma. Incepuse inca o zi din viata mea dar nu era ca oricare alta, ci incepuse cu o mica revelatie.

Zambiti dragilor:)!

Pozele si povestea lor

Am facut niste poze care mie imi plac chiar mult. Parca nu am avut niciodata o zi in care sa-mi fi placut atat de mult ce era in jurul meu si sa fiu atat de atent la detalii. Desigur ca nici nu sunt un fotograf experimentat si nici nu am pretentia. Nu am nici macar notiuni foarte multe despre subiect cu toate ca intentionez sa le capat. Fac doar poze cu inima si pasionat... Cum spuneam in post-ul anterior am fost la Brugge.

Inainte de a pleca am fotografiat un nufar care a inflorit in fata casei nostre

La Brugge m-am bucurat de stradutele inguste si fermeatoare specifice oraselor medievale cu istorie lunga in urma. Brugge-ul este un astfel de oras iar stradutele care duc spre nicaieri sunt acestea:

Incrucisari de drumuri cu localuri in cladiri de biscuite

Intr-o mica piateta, intre arbori am gasit ...

Dar cum se spune ca oamenii sfintesc locul nu putem avea orase oricat de frumoase si medievale fara niste personaje fermecatoare care sa le dea culoare si viata:

Flasnetarul

Pictorul

Mafiotii inchipuiti

Spectatorii

Fiecare poza are povestea ei si sentimentul pe care mi-l transmite si pe care vreau sa vi-l transmit mai departe. Sper ca simtiti bucuria si pasiunea cu care fac aceste poze.

Brugge-ul apelor

Mi-a venit un coleg din Romania si cum nu mai fusesem de mult in Brugge am zis amandoi ca ar fi cazul sa ne deplasam incolo. Ieri ne-am urcat in masina si ne-am dus in frumosul oras belgian. Nu aveam in plan decat o simpla plimbare care s-a desfasurat mult mai fain si s-a soldat cu multe poze. Stiati ca Brugge-ul este supranumit Venetia nordului? Este brazdat de-a lungul si de-a latul de numeroase canale care alaturi de aerul medieval fac din acest oras cel mai frumos din Belgia. Nu va vorbesc degeaba de canale pentru ca are lagatura cu pozele. Am trecut pe un pod si iata ce am vazut:

Tur de agrement pe canale

Am coborat si noi si contra 6,70 euro am beneficiat de un tur acvatic al Brugge-ului insotit comentariile acide si simpatice ale "capitanului" care era si ghid. Pe "drum" am facut cateva poze cu minunea curgatoare care da culoare unui oras si asa superb.

La plecare erai intampinat cu flori

Canalele superbe

Mi-as dori ca fereastra de la domitor sa aiba o astfel de priveliste

Dupa o zi de alergat este bine sa te asezi la o masa pe malul apei si sa cinezi in aceeasi atmosfera de vis

Vremea a fost extraordinara, oamenii frumosi si zambitori, noi dornici de cunoastere iar aparatele foto infometate dupa imagini. Mi-au mai ramas ceva poze deosebite, fiecare cu povestea ei dar asta in episodul viitor :P.

Bezna din minte...

Privea spre neantul din fata sa si nu distingea nimic. Totul era cufundat intr-o bezna totala, ca si bezna din mintea sa. Ce cauta el acolo si mai important unde era acel "acolo"? Cum ajunsese el unde era? Dar unde era? Tot ce mai tinea minte era ziua mizerabila pe care o avusese azi. Dar azi mai era azi sau era ieri ... sau acum o saptamana? Ce se intampla cu el? Isi amintea viu ultima zi pe care si-o amintea, cu toate ca ar fi vrut sa o uite. Parca era luni, parca...se apropia de capatul misiunii sale...

Munca il indepartase de tot ce iubea odata, il trimisese intr-o camera intunecata...cam ca si golul din jurul sau..., doar sa-si indeplineasca misiunea.

Povestea lor fusese una de vis. Se vazusera intr-o seara la un prieten comun si fusesera nedespartiti de atunci. Doar ca el mai avea munca...visul.

Si ea il asteptase, il asteptase ani sa iasa din globul de cristal in care muncea, stia ca ea avusese rabdare. Cat se iubisera odata...dar cum a putut sa-i vorbeasca asa, cine se credea in definitiv, doar ii indeplinise toate visele, o trimisese in locurile pe care le visase, ii daruise tot ce-si dorise... doar sa-l lase sa viseze, avusese un singur vis si el. Dar ea incapatanata nu vroia decat sa fie cu el, dar nu ii daruise tot oare?! Ce mai vroia?! Sa o iubeasca?! Pai nu-i daruise tot, toate bijuteriile din lume...pai daca nu-i asta iubire atunci ce e?! Cum adica nu e, NU E...

Gandurile ii fura intrerupte de o reflexie care ii lumina retina...o umbra, inca una...se intoarse brusc sa vada doua puncte luminoase. Doua stele, asa de aproape una de alta? Pai atunci el unde era sa le poata vedea? Isi concentra privirea in acea directie si se puse in miscare. Mergea acum spre puncte incet si nesigur pe propriile gesturi. Se opri stors de puteri si miji ochii...parca punctele acelea veneau spre el acum, veneau cu viteza. Din doua gamalii se transformasera in doua monede luminoase, doua farfurii..."Offff Doamne!" se auzi strigand in clipa in care se arunca disperat, cu ultimele puteri in laturi cand camionul acela greu trecu micronic pe langa el. In clipa aceea timpul se opri in loc pentru ca el sa-si faca rechiziorul vietii ...vinovat spunea judecatorul iar pedeapsa cu moartea ii era sentinta ...dar avu noroc sa scape de rotile masinii.

Atunci simti clipa de constiinta inundandu-i creierul. Se ridica prafuit din drum si porni de-alungul soselei sper nicaieri... Gasi dupa un timp telefonul acela singuratic ca si el si suna fara sa se mai gandeasca: " Vin, mai asteapta-ma odata!"

Sorocul

Aseara ai iesit la geam
Si te-ai uitat la cum stateam
Te asteptam sa-mi dai un semn
Sa imi zambesti, sa ma faci demn


Sa te privesc in ochi acum
Sa-ti urmaresc surasul bun
Sa iti citesc scanteia din privire
Doamne, ce ochi, ce amintire!


Cum joaca acum inima feste
Am inainte peisajul de poveste
Tu esti acolo in lumina
Si imi zambesti, imi dai o rima


Doamne ce vaporoasa esti,
Si minunata ca existi
Cum ma privesti si ma asculti
Ma faci sa vreau sa mut si munti


Sa-ti dovedesc cat esti de importanta
In viata mea asta marunta
Cum schimbi in mine orice nazuinta
Si imi transformi nevoile-n dorinta


Sa te aduc aici cu mine
Sa te tin strans sa iti vorbesc in rime
Ti-as povesti ca viata mea
Lipsita de prezenta ta


Nu-si are rost, nici importanta
Si sufletu-mi implora: da-mi o sansa
Sa-ti dovedesc acum pe loc
Ce fel de om pot fi, al tau soroc...

Inca o poveste...

Privea la cei doi copii care se zbenguiau in fata lui si zambi cand baietasul blond isi intoarse capul si ii ceru aprobarea sa incalece armasarul de lemn. La cei saptezeci de ani ai sai cei doi nepoti il oboseau teribil cu alergatura lor neastamparata, dar erau ai lui amandoi...si ii iubea ca pe ochii din cap. De cand plecase maica-sa ii ducea in fiecare zi in parc pentru ca efectiv nu at fi avut cine. Ce alegere facuse si George sa se insoare tocmai cu femeia aceea, nu contase nici macar sfatul lui de tata. Facuse nebunia aproape din ambitie, parca orbit de furie...Avea cu cine sa semene, gandi si un zambet amar ii aparu in coltul gurii...

Si el isi ratase destinul in felul lui...gandul ii fugi in acea dupa-amiaza de toamna timpurie cand o vazuse ultima data...ce nebun fusese sa o lase sa plece. Inca il bantuia acea zi. Rochia vaporoasa ii taiase rasuflarea inca din prima clipa cand o vazuse. O cunostea ca pe sine, poate ca nu se cunostea pe sine...Cearta pornise parca adusa de vant, dintr-un nimic...Ea se ridicase sa plece si intorsese privirea spre el implorandu-l tacit sa o tina langa el. 'Ce prost am fost!' Privirea lui fugea catre copacii din preajma nu in ochii ei. Incet-incet se departase si se pierdu intre verdeata parcului pana disparuse de tot. Abia atunci tresari si ii urmari cu privirea parfumul simplu de femeie a vietii lui....

Sari ca ars de pe banca, se pipai si se mai calma. Inca nu trecusera cei cincizeci de ani, asta era bine. Atunci realiza 'Ce prost am fost!' Se ridica si o porni in fuga dupa ea, poate mai avea o sansa. O gasi departe pe o banca cu capul in palme, tacuta si plansa. Ii lua capul in palme si ii privi ochii rosi. 'Iarta-ma!' fu tot ce reusi sa ingaime si se lasa pe banca langa ea...

Privea la cei doi copii ce se zbanguiau in fata lui si zambi cand femeia aceea se apropie de ei si ii ridica la nivelul armasarului de lemn. Inca ii distingea silueta zvelta prin rochia pe care o purta, dar mai presus de toate ii citea scanteia din ochi cand il privea...ca acum cincizeci de ani...

despre mine...

Cand am deschis postarea nu stiam exact despre ce vreau sa scriu, stiam insa ca am atatea de spus...Ce ciudat se schimba ideile in minte si in suflet. Cum devin importante lucruri pe care le-ai uitat, revin datorita unor simple intamplari si in ce scurt timp revin. Sincer nu cred ca am curajul sa spun aici tot ce as vrea sa spun, poate o voi face altfel, candva. Iarasi sincer nu cred ca postarea aceasta va vedea lumina blogului dar asta ramane de vazut. Cred ca nu am fost de multa vreme intr-o dispozitie ca acum. Stiu exact ce este, pentru ca recunosc simtomele, ma cunosc mult prea bine ca sa ma insel.

Imi suna in urechi obsedant si ma deruteaza Chris Rea repetat de prea multe ori...

Este un amestec de fericire si tristete in mine cum nu am mai simtit niciodata. La fel de puternice amandoua se lupta sa ma cuprinda pe de-antregul. Nu vreau sa ma las prada tristetii pentru ca am un vis care trebuie sa mi se indeplineasca, trebuie...Chiar daca totusi visul va muri intr-un final, voi fi totusi fericit ca l-am avut si voi pastra amintirea lui. Emotia visului este si ea uneori la fel de pretioasa ca si visul in sine pentru ca te face sa-ti dai seama ca inca traiesti.

In final cred un singur lucru, ca fiecare dintre noi merita sa fie fericit. Eu cred ca pot sa apuc fericirea de picioare daca...si ea ma vrea...

Up-date: Mi-am vazut visul in luna si mi-a facut cu ochiul-lucreaza pentru mine

Pana si paianjenul parea ca ma cunoaste, auzise si el de visul meu :)

Omul din mine

Plutesc incet intr-un neant
Plutesc si inima-mi ascult
In jur zaresc nesfarsitul vad,
Vreau un graunte de lumina sa rasad

Arunc samanta spre-a inimii glie
Roua, cateva picaturi, sa tot fie
Iara lumina din inima rasare
Si se ridica catre zare

Cuprinde intregul univers
Si ma cuprinde si pe mine, tot, din mers
Si ma-nvarte ma rastoarna
Ma lasa vlaguit de-atata vama

Un rod de stele vad acum
Toata tristetea este scrum
Toate-ntrebarile au un raspuns
Gandurile toate-mi fug inspre apus

Incet-incet incep sa inteleg
Franturi de amintire incep sa leg
Traiesc din nou un sentiment
Simt inima ca un torent

Alearga parca fara de popas
Nu vreau sa se opreasca, nu ma las
Nu ma slabi, nu ma opri
Alearga langa mine daca stii

Ca sufletu-mi voiesti sa il asculti
Suflarea mea fierbinte sa o gusti
Si ochii sa mi-i tii-n ai tai
Si mainile-mi de gheata sa le-nmoi

Sa faci din mine omul nou...

No comment!

Festival pe strada mea...

Mi-as dori sa va spun mai multe dar nu stiu. Inchideti ochii si imaginati-va oamenii veseli si zambitori...

Strada mea

Baloane urca si coboara

Cort cu oameni fericiti

Om fericit, specimen de muzeu in Romania (copii, asa arata)

No comment!

Bruxelles muzical

Vizitat azi muzeu de instrumente muzicale in Bruxelles. Merita vazut. Habar n-am adresa...gasiti voi. Cautati in jurul Grand Place in centrul orasului.

Pe strada...

Muzeul

Vedere de pe ziduri...

Doua ateliere redate foarte fidel

Instrumente muzicale de toate felurile, zonele geografice, timpurile...

Sali si sali pline cu instrumente muzicale

La intrare o chestie foarte faina: ti se dadeau casti audio conectate prin infra-rosu la sistemul cladirii. In fata fiecarei vitrine era desenat pe podea un semn care iti indica perimetrul in care castile receptionau sunetul specific instrumentelor din vitrina. Asa ca trecand prin muzeu nu doar am vazut ci si am ascultat respectivele instrumente muzicale. Magazinul de suveniruri mi s-a parut de asemenea interesant.

Up-date: S-a inceput colectionarea instrumentelor in anul 1877. S-a mutat in actuala cladire in anul 2000 datorita numarului mare de instrumente: peste 1500. Organizarea pe nivele este cam asa:

Subsol: Instrumente mecanice

Parter: Instrumente traditionale

Etajul 1: Evolutia instrumentelor orchestrale moderne

Etajul 2: Corzi si claviaturi

Se mai gasesc la etajele superioare o minisala de concerte si un restaurant care ofera vederi superbe asupra zonei.