Panza de paianjen...

Simt firul invizibil si subtire
Sub picioarele-mi greoaie cum se zbate
Si cum imi tremura tot corpul
Tinand a vietii-mi precar echilibru

Mai simt cum cad in cea urzire-a noptii
Si cum ma prind in plasa sortii
As vrea sa ma desprind din ast paienjenis
Sa fug in libertate, sa fug spre luminis

Ma simt o musca ademenita in capcana
Ma simt pierdut, legat, atat de-nsingurat
Asteptandu-mi vaduva sa vina dupa prada
Viata si soarta ingemanate adesea in urat

Dar sub imperiul fricii ma agat
Incerc sa lupt, totusi, ma fulgera o clipa sa renunt
“Cine sunt eu sa imi provoc menirea?”
Ma intreb si-apoi ma infrunt aievea

In mine ma lupt cu mine, ma rostogolesc
Imi musc tristetea, rup rodul miselesc
Ce ma-ngenunchie si ce ma doboara
Ard fructul fricii, iarasi cenusa o arunc afara

Si ma preschimb intr-o clipita din vanat in vanator
Din musca ma transform in rapitor
Si-mi sfasii plasa ce ma leaga strans
Si-mi inalt zborul departe, spre apus.

A venit toamna...

A venit toamna cum spuneam, asa ca melodia lui Chris Rea se potriveste...

Doi sergenti

El: Poate ca auzi tot timpul...
Ea: Ce?
El: Esti o femeie atat de frumoasa!
Ea: (Zambi) Nu chiar atat des...
....
Ea: Nu fa asta!
El: Ce?
Ea: Sa lasi umerii in jos ca si cum ai avea Pamantul in spate
El: M-am inrolat, ma pot trimite oricand...
Ea: Inteleg...
El: Daca vrei sa cauti pe altcineva, cu o meserie mai...
Ea: Ce vrei sa spui?!Suna a ultimatum
El: Eu...
Ea: Mi-am prelungit si eu perioada...
Zambira.
Ea: Si acum ce ne ramane de facut sergent?!
A doua zi clopotele fura acoperite doar de chiotele de bucurie, El in uniforma verde tomnatic a infanteriei, Ea in rochia alba ce era facuta sa fie purtata o singura data..
A treia zi doar urlete de groaza si durere mai puteau acoperi zgomotul bataliei. Alaturi de resturi carbonizate si fiare contorsionate zacea sergentul fericit de ieri, ...cu ochii goi

Desert

Fir dupa fir, nisipul ii fischia fata brazdata de riduri. Cele cateva zile in soare ii transformasera obrajii in campuri de lupta greu incercate si uscate, uscate si intunecate, ca si ochii. Nu erau riduri ale vremii ci ridurile sorti. Erau ridurile tacerii, durerii si luptei cu sine insusi.
Isi spusese cand please de la marginea desertului ca trebuie sa afle cine este cu adevarat. Acum totul i se parea inutila mandrie. Acum tot ce isi dorea era o picatura de apa si un petic de umbra.

Se uita din cand in cand in urma gandindu-se ca poate este mai scurt drumul inapoi, dar renunta repede. Vroia sa isi urmeze pasii doar inainte, vroia sa isi duca pasii inaintea urmelor.

Nu mai ramasese nimic din gandurile cu care please la drum, nu mai avea nici o intrebare acum. Tot ce stia ca exista era inclestarea cu care facea fiecare pas, inclestarea fricii, inclestarea supravietuirii. Descoperise in el de-a lungul drumului hotararea de a merge pe o singura cale si sa o urmeze fara sa clinteasca.
Mergea de zile déjà si nu mai stia cat mai avea de mers si cat mai avea...de trait. Miscarea ritmica si robotica a picioarelor era sinonima cu bataia inimii. Stia ca daca se va opri nu va mai putea pleca nicicand. Gandul acesta sumbru ii tinea loc de antren, dansa cumva dansul cu destinul.
Intr-un tarziu privirea impaienjenita ii spuse ca sfarsitul iadului de nisip era acolo in fata lui, gata sa-l imbratiseze. Se intreba intr-un efort de constiinta daca nu cumva mintea infierbantata si privirea nu ii jucau vreo festa ce sa-l doboare de tot.
Covorul de iarba inlocui totusi curand covorul de nisip si ii amortiza caderea dovedindu-se astfel cat se poate de real. Acolo la marginea desertului, prabusit, avu puterea sa ridice privirea si sa vada trandafirul de la marginea desertului.

Nedorminde

"Nedormindele" sunt conform dictionarului albooshit editie adaugita in seara asta, nedomindele cum spuneam sunt genul acela de nopti in care te trezesti ca nu poti sa dormi. Motivele gandurilor ce nu-ti dau pace sunt in general irelevante.

Ce-ti ramane atunci de facut decat sa iti inviti un coleg la tine, sa scoti berea de la rece si sa pierzi timpul. Nu este necesar sa scoti si aparatul foto din prima, el apare dupa prima bere. Asa au aparut si pozele ...

Luna cea imbietoare

Dupa prima bere (si ultima) a aparut si un CD cu AC/DC dupa care am primit prima lectie teoretica de chitara. In curand am sa-mi pun poeziile pe portativ.

2 in 1

Inca nu ma pricep la chitara dar ma dau artist la aparatul foto.

Sepia din noapte

Incep sa cred ca imi revine cheful de blog...si de somn, om vedea. Noapte buna!

Cu cine am incurcat viata oare?

Serios acum, cine mi-a luat viata, viata mea? Am impresia de la o vreme ca traiesc viata altcuiva, prea ma chinui sa o fac, chiar nu cred ca este a mea. Daca mai este cineva care se simte ca mine sa ma caute poate ne punem vietile in ordine odata, macar sa fim fericiti, nu vreau prea mult, cred eu...
Unii isi mai gasesc si linistea, unii chiar au tupeul sa fie fericiti, unii chiar au curajul sa mai si viseze, cred ca isi traiesc propria viata, nu ca mine...
Doar ca nu este intotdeuna chiar asa, uneori parca mi se potriveste si viata asta, uneori raman chiar surprins cat de bine, uneori mai indraznesc sa si visez...
Incep sa meditez iarasi, o fii rau, o fii bine?! De fapt exagerez, cred ca uneori imi place sa o fac, ma “alint” cum imi spune un coleg. Acum luand-o logic, ma gandesc la cati semeni de-ai mei este totul clar sau roz, placut si perfect, ideal intr-un cuvant?! Nu prea cunosc astfel de norocosi si atunci ma gandesc ...chiar traiesc viata mea, doar ca nu o recunosc stiu totusi ca intr-o zi am sa o recunosc. Cred ca ne simtim cu totii nesiguri ...uneori, iar alteori ...vietile ni se potrivesc din nimic.

Din vacanta...

  Tocmai ni s-au terminat cele trei saptamani de vacanta de vara, si sunt din nou in fata calculatorului de Belgia. De data asta nu voi vorbi de Belgia ci mai degraba de Romania si de rapusa vacanta. 

Prea scurta dar frumoasa, perioada mai sus metionata mi-a dat voie sa vad ceva locuri pe parcursul celor vreo 2000 de km cat am batut cu piciorul sau mai degraba am invartit roata. A fost prilej si de ceva poze cum vedeti ceva mai jos, si de titlurile aferente...

Prima destinatie: Eforie Nord, "perla" a litoralului romanesc. Caldura, inghesuiala ca la coada de la paine inainte de 90, preturile nastrujnice reusesc sa alunge si ultimul visator, EU. Concluzia: merg la bulgari la anu'

Ciupercute

Ultima zi - interzis la scaldat pe motiv piscicol

Pestele-dragon-minune

Intr-o sambata am dat fuga la Sighisoara, alta dezamagire crunta. Orasul uratel, catatea departe de faima ce ii este atribuita. Cel putin am mancat niste mititei buni si deloc scumpi, tot n-am fost degeaba. Concluzia: firma mult prea umflata comparativ cu ce este de vazut.

Turnu lu' peste

Straduta
Infinit de lemn

Traditional de vanzare

Duminica urmatoare am stat in Fagaras la niste prieteni si a fost momentul de o vizita la manastirea de la Sambata de Sus. Frumos locul, intretinut, flori multe, cladiri albe, oameni evlaviosi, doar ca putin sentiment mai inspira locul acesta. Concluzia: religia a ajuns sufletul comertului

Minunata poarta

Manastirea dintre flori

Preotul din perete

Dupa cum ati vazut n-am stat degeaba ci m-am invartit pe ici pe colo si am profitat de timpul meu liber, timp care este acum la timpul tercut...spor la treaba

Pierderi si regasiri si iarasi pierdieri si iarasi regasiri...

Se apropie vacanta de vara dupa 6 luni de departari. Vin cele 3 saptamani la care visez in prima jumatate de an cu ochii deschisi, in sfarsit vin...Au trecut din nou 6 luni aici in Belgia si cred ca daca nu as fii venit de Paste as fii innebunit. Oricum cred ca mi-am atins limitele din nou si cred ca am trecut putin si de ele de data asta. Simt in mine nervozitate, simt stress sa-l tai cu cutitul, simt limite ce se zbat in mine si ganduri ce se incaleca fara noima.

Saptamana trecuta a fost una cu adevarat dificila si a culminat cu un week-end epuizant spre groaznic. Au trecut insa, iar saptamana asta a fost ceva mai linistita. Din fericire mai sunt si momente frumoase ca si in seara asta cand am mers la o bere dupa sedinta saptamanala, la o bere cu colegii belgieni si romani, adunatura pestrita si prietenoasa. De fapt asta ma fascineaza si bucura de fiecare data si cred ca am mai vorbit despre ea: prietenia. Va spun un lucru, este falsa imaginea romanului chinuit in strainatate, injosit, cel putin pentru mine este falsa. Sa vezi cum imi spun belgienii "blody romanian" cu haz si cum ne impartim cu darnicie "fuck you"-uri cu zambetul pe buze. Sigur nu este totul roz dar nici negru, este normal. Am primit o invitatie la o petrecere ce va avea loc in august, invitatie ce se vrea o confirmare a ceea ce tocmai am spus tinand cont ca vine dupa ziua de nastere a patronului lui Yprado la care am participat si noi acum ceva timp.

Mai sunt cateva saptamani si vin in tara in supliciul pe care romanii numesc "acasa" sau Romania. Abia ma astept sa calc din nou pe covorul rosu de la Baneasa, in sala de bal unde voi astepta bagaje, in zona de pierderi si regasiri...

Omul si povestea lui

Am trecut prin atatea locuri in ultime vreme si am cunoscut atatia oameni in ultimii ani incat as putea sa scriu o carte despre asta...sau macar un articol. Am auzit atat povesti despre bucurie dar cred ca am auzit de cel putin zece ori mai multe povesti triste.
De la omul care are un copil acasa pe care il vrea mai bine decat el pana la divorturi si copii singuri, de la casnicii destramate pana la sacrificii in numele acestora, le-am auzit pe toate. Oameni disperati si oameni norocosi, am vazut cam din toti cate putin. Este drept ca poti spune ca vezi astfel de povesti si in Romania mergand doar cateva statii de autobuz pana la serviciu nu 2500 de km pana in Belgia, oricum vreau sa spun ca aceeasi oameni ii gasesti si in Belgia, Olanda sau Germania. De fapt visele sau ratarile, dorintele sau problemele sunt aceleasi peste tot fara nici o exceptie.
In Belgia am cunoscut acelasi fel de oameni ca acasa, atat oameni extraordinari, prietenosi si calzi ce se scuza in fata ta cand gresesc chiar daca esti roman insa am cunoscut si belgieni mandrii nu doar cu noi, belgieni care ar face orice ca lumea sa creada ca ei nu gresesc chiar daca o fac. La fel sunt si ei la fel suntem si noi. Sigur ca am intalnit si cazuri atipice de oameni si povestile lor si pe aici dar generalul se prezinta in aceeasi linie.
Ma gandesc uneori cu mirare si bucurie cat de bine m-am adaptat aici si cat de bine ma face sa ma simt Belgia si bastinasii, colegi, prieteni sau necunoscuti.
De fapt asta ramane in urma, o poveste si un altfel de om care am devenit eu printre oamenii calzi care ma inconjoara in Belgia, romani sau belgieni, ignorand povestile si oamenii mai putin frumosi pentru ca altfel daca stai sa pui totul la suflet risti sa ratezi ceva frumos, iar eu nu vreau asta.

Declic-ul de week-end

Cred ca am avut inspiratie la sfarsitul acesta de saptamana sau probabil ca muza mi-a fost alaturi si mi-a tinut mana nemiscata si mi-a indemnat mintea sa caute fotgrafia:

Tablou de mana mea

Rapitorul vazduhului

Lumini intre umbre
Pergamentul din VISE(A)

Catedrala neamului...belgian