Craciun de Ieper

In 2008 am ramas impresionat de modul cum arata Ieper-ul impodobit pentru Craciun, in 2010 mi-am promis ca il voi vedea din nou. In 2008 erau albastre luminitele, era cumva mai intim, in 2010 sunt albe. Ieper-ului ii mai trebuie doar putina zapada sa fie "locul din vis".

Centrul magnific
Patinoarul este acelasi ca acum 2 ani

Strada

Trebuie sa recunosc ca mi s-a parut putin searbad asa impodobit, dar Ieperul are farmecul lui, asa ca i-am facut pozele pe care le vedeti, urmate de un pahar de vin intr-unul dintre baruri.

Degustare de bere

Am aflat ce stiam de fapt mai demult, si anume ca berea pe care o bem noi in Romania este apa colorata si degeaba. Degustarea la care am participat se referea la Aby-beers adica la berile produse de abatiile stravechi incepand cu multi ani in urma. Fiecare bere are povestea ei, povestea producatorilor. Exista cateva conditii care trebuie indeplinite pentru a fii certificata ca o astfel de bere, una dintre ele fiind reteta traditionala si veche.

Berile belgiene traditionale sunt in general adevarate delicatese care se savureaza asemenea vinului si nu se devoreaza una dupa alta. Cu alcoolizare care incepe de la 5 grade ele pot merge pana la 11-15 grade.

Cele 6 beri pe care le-am degustat cu placere

In final am stat putin de vorba cu prezentatorul "defilarii" multumindu-i pentru expunerea interesanta (in flamanda :D) si apoi am aflat programul si "meniul" urmatoarelor degustari.

Mi-as dori ca fiecare dintre voi sa incerce sa guste o astfel de bere si apoi veti vedea altfel lumea prin paharul aramiu. Daca totusi nu savurati berea, macar savurati viata :).

Degustare de vinuri

Nu sunt un mare pasoinat de vinuri in asa fel incat sa ma pricep "tehnic", cu toate ca imi place sa le beau. Cu toate astea nu am putut sa refuz invitatia lui Bart la o degustare de vinuri cu achizitie. Este drept ca nu am cumparat nimic dar am inteles cateva reguli despre degustare in particular si despre vinuri in general. Nu mai pun la socoteala ca am gustat niste sortimente de vin si sub indrumarea lui Bart le-am inteles sensul. Nu radeti pentru ca vinul si implicit strugurii din care se face vinul sunt fiinte vii in felul lor.

Am inceput cu vinurile albe, seci, din diverse regiuni ale hartii viticole a Frantei, au urmat vinurile roze si apoi rosii la fel de seci. Spre final am trecut la vinurile dulci, o minunatie. Am aflat si cum se alege un vin si cam la ce fel de mancare se asorteaza. Am observat si mi s-a explicat ca vinurile albe se savureaza la rece iar cele rosi la temperatura camerei.

Am inteles care este modalitatea de degustare, si anume se inspira si se admira parfumul deosebit, apoi se agita usor pentru ca vinul sa se oxigeneze si sa isi deschida si mai mult varietatea de miresme si apoi se gusta si se pastreaza pe limba cateva momente pentru a simti farmecul vinului.

Sala de dans

Domnul din imagine mi-a facut o descriere absolut fascinanta a particularitatilor modului de producere a vinului pe care il prezenta, un vin dulce absolut deosebit pe care daca vi-l puteti permite (sticla de inalta calitate costa 30 de euro) vi-l racomand cu caldura asortat cu o prajitura de ciocolata si o fata frumoasa sau dupa masa, la o sueta cu prietenii.

Opera Divina (vin rosu incredibil si putin scump)
Janasse

Recomandari mele pentru o seara placuta le gasiti mai sus, doar nu incercati sa va astamparati setea ci sa va bucurati limba savurandu-le pana la ultima mireasma.

Eu si vinurile am fost astazi prezentati oficial iar cunostiinta a fost deosebit de placuta la fel ca si seara.

+2

Astazi au trecut 2 ani de cand am deschis pravalia Alboodepedrum si trebuia sa zic ceva despre chestia asta, trebuia sa trag o concluzie. "Depedrum" incepe sa mearga de-a busilea dar trebuie sa vedem cum va fii cand va iesi cu prima fata asta pe la 15. As vrea sa spun ca blogul acesta mi-a schimbat viata dar de fapt mi-am schimbat-o singur, pentru ca doar singuri ne influentam existenta. Se apropie si aniversarea de 2 ani in Belgia, vine cu repeziciune si va trece si mai repede, asta pentru ca nu prea conteaza.

Anii acestia, ma refer la cei petrecuti in Belgia au insemnat pentru mine o experienta fantastica, umana in cea mai mare masura, gandindu-ma la multimea de oameni care mi-au trecut prin fata si viata si care m-au facut mai bogat cu cel putin un zambet.

La randul lui blogul mi-a dat ocazia sa cunosc oameni atat de minunati si sa ma cunosc si pe mine intr-un fel si sa ma exprim...altfel.

Ideea este ca timpul trece dar nu trebuie lasat sa-si faca de cap, ci, ma gandesc eu ca ar trebui sa-l folosim si sa ne facem de cap la sanul lui.

De fapt in final acest post nu este o concluzie ci mai degraba un "Bine ai venit!" si un inceput de drum nou si altfel, verde si albastru in loc de alb, gri si negru.

"Suflet drag" mi se pare cel mai potrivit acum de vreme ce "Drum spre tine..." invita la o cana de ceai.

Poet nebun

Cerul acest strain si trist
Se lumineaza peste-artist
Se lumineaza si-i zambeste
Muza il cheama, il doreste

De necaieri incep sa curga
Cuvinte-n versuri ce alunga
Nori negrii de pe cerul plumburiu
Si-aduc in loc un soare aramiu

Iar versul este de pe-acum
Asternut in mintea poetului nebun
Curge incet, far de sovaire
Albul foii de hartie il jupoaie

Isi naste dorintele, ascunse in metafore
Isi coloreaza zambetu-n cuvinte
Si-ntre cuvinte aseaza intelesuri
Si-si culca duios maiastre incantari

Timpurile trec pe nesimtite
Iar pana scrie-a nebunie
Fara odihna, far de-oprire
Zugravind contururi dulci-amaruie

Cantand crampeie puse-n salba
Dintr-o poveste ce se scrie singura
Cu priviri ce spun mai mult
Decat o mie de cuvinte,... si atat

11 Noiembrie

11 Noiembrie, o zi obisnuita de toamna a anului 2010, intr-un oras atat de frumos dar mohorat acum sub rafale de ploaie si vant. Acum multi anii in 1918, aceasta zi punea capat aici in Ieper si in multe alte parti ale Europei rafalelor de gloate care faceau sa para inofensiva toamna si frigul ce vin in Belgia de la Marea Nordului.
Pe 11 Noiembrie 1918 Ieper-ul era ingropat sub muntii de pamant amestecat cu trupurile a mai mult de 60.000 de sodati care au pierit aici, in transeele umede si reci. Englezi, scotieni, neo-zeelandezi, indieni si pachistanezi si multi altii sunt acum cinstiti in fiecare seara la ora 20 printr-un ritual care le canta amintirea.

Ieper de toamna Mesaje pentru soldati, lume si Dumnezeu

Nume in marea de eroi

Intarea in iad, poarta Menen

Poarta Menen era intrarea in oras si totodata calea catre iadul razboiului, dincolo de ea se gasea frontul.

Ieper-ul a parut astazi mai trist decat insasi toamna, udat din plin de ploaia rece dar mai ales de lacrimile fierbinti.

Roluri

Inchid ochii si in minte-mi privesc
In sufletu-mi vesel m-oglindesc
Si ma vad jucand sute de scene
Traind mii de roluri si de-antrene

Calul murg ce-l calaresc in colb
Si drumul ce-mi siroaie orb,
Orb la nevoie,orb la dorinta-mi
De a intorce acasa fiul mamii

Apoi sunt vagabond la capat de lume
Si-mi tar haina plina de poveste
Si capul mi-e plecat si inima e surda
Doara privirea-mi arde-a viata

Soldat ranit sunt mai apoi in santul de noroi
Sub tunetul de batalie si dureri
Ma uit speriat spre poza uda de la piept
Acolo unde-mi ascund sufletul uitat

Intr-un final urc muntele abrupt
Si-mi vad camasa in oglida din parau
Urc si numar sub talpi dulce nesfarsire
Si astept luna, o astept sa ma doboare

Lupta mi-e viata, viata imi este a visa
Iarasi poteca pare a-mi fii aleasa
Mireasa si femeia recunosc intr-insa
Iar roluri, un million pan la final m-asteapta

Vreau sa simt in mine acest tot
Barbat si cavaler la fel iubit, soldat
Si vagabond, aventurier si luptator si zburator
Pe toate am sa le traiesc din plin, pe marea scena ...ca actor

Halloween

De la rusi vine fata, de la americani vine Haloween. Am cautat pe Google cum se scrie pentru ca habar n-aveam. Habar n-aveam ca este Halloween pana n-au venit in seara asta Dragos si fiul sau Tudor sa-mi arate un bostan "prelucrat" pentru eveniment. Am zis sa le fac si cateva poze si apoi am dat-o pe arta frate...

Maestrii bostanieri

Bostanul "operat" Bostan-lumina

Eu personal nu sarbatoresc Halloween-ul dar daca este motiv de baut bere si facut poze...de ce nu... Si Tudor si-a luat partea lui de bomboana, apropos ...Salut Tudor!

Dulce revenire...

Am trecut prin inca un concediu, am trecut deja de el, sunt din nou in locul meu din Belgia care suna atat de ciudat cand il numesc "acasa". Am tot alergat doua saptamani prin Romania si am insirat kilometrii ca nebunul.

Am insirat si prieteni si o multime de oameni in drumurile mele. Ma simt obosit dupa "concediul" asta care numai concediu nu s-ar putea numi. Mi se pare totusi ca indiferent ce as face, ca indiferent cat de obosit m-as simti ma incarca pe loc cu acea energie pe care numai patul meu mi-o poate da, patul si chipul bunicii. Da, bunica cu zambetul ei si cu sclipirea din ochi cand ma vede si cu lacrimile ei cand inchid iarasi poarta dupa mine cand vine timpul sa plec din nou.

Au fost frumosi prietenii mei cand m-au primit cu bratele deschise si cu paharul de vorba plin, a fost frumos si frigul din Brasov, si soarele de dincolo de Tampa.

Oricat de grea ar fi despartirea de tot ce iubesc, la fel de puternica este motivatia cand stiu ca lasand in urma pragul casei fac ce trebuie...

Joi am plecat de acasa si ce mai drum am avut: ore bune cu microbuzul datator de senzatii, experiente si povesti, acelasi aeroport cat o cutie de chibrituri, doar ca acum mai aventuros ca niciodata, iar avionul, zborul, pline de surprize, mai line ca niciodata...

Iata-ma din nou in Belgia, tara verde si frumoasa, asteptand drumul de Craciun si zilele de iarna si drumurile prin lume, asteptand si surprizele placute...

Noapte...

E noapte in jurul meu
O noapte plina de-ntrebari
E intuneric in fata mea
Este racoare inca de alaltaieri

Am foaia-n fata si e goala
Si am penita-n mana dreapta
Si mana stanga imi sprijina fruntea
Si lacrimile-mi pateaza hartia

In jurul meu canta o nota trista
Ce imi vorbeste de singuratate
Nu reusesc sa recunosc nici pana nici hartia
De bezna ce-mi fura din vedere

Iar nota imi apasa fruntea
Pana ce bratul imi cedeaza obosit
Capul mi se aseaza brutal pe masa
Fara sa mai simta sprijinul tacut

As vrea macar sa ma cuprinda somnul
Dar linistea parca fuge dinspre mine
Si nu ramane decat dorul
Si durerile ce mi-au sapat urme

In minte, in suflet si in ochi.
Raman asa deasupra foii goale
Strivind penita intre maini
Si-ntre pleoape gandurile grele

Iar nota ma tot urmareste obsesiv
In noaptea sufletului meu
Ma face sa ma simt inofensiv
Spatele se inovoiaie sub sentimente de ateu

Guns and...friends

Bart m-a invitat ieri la o intalnire cu baietii la el pe dupa-amiaza. Ne-am adunat pe la 6 Bram, Timo, Bart bineinteles, Dieter si eu. Am baut un aperitiv am vorbit de una de alta, ei in flamanda eu cu ei :). Glumesc, chiar daca uneori nu inteleg ce spun Bart a fost intotdeauna destul de dragut sa imi explice de fiecare data.

Dupa ce am trecut de partea cu aperitivul, Bart ne-a aratat impresionanta colectie de arme pe care o poseda. Am realizat cu ocazia asta ca baietii pot sa aiba si altfel de jucarii decat masinile su femeile. Asa ca toata seara ne-am "jucat" ca baietii cu pusti, pistoale cutite fabricate din SUA pana-n Rusia si din Istrael pana-n Belgia. Intr-un cuvant a fost foarte tare. Pe de alta parte este impresionanta responsabilitatea pe care o simti tinand in mana un Kalasnikov.

La sfarsit ne-am apucat de cateva beri, alta flamanda si ceva carnaciori...

Cam asta de spus pentru o seara de sambata...intarind prietenia romano-belgiana.

Panza de paianjen...

Simt firul invizibil si subtire
Sub picioarele-mi greoaie cum se zbate
Si cum imi tremura tot corpul
Tinand a vietii-mi precar echilibru

Mai simt cum cad in cea urzire-a noptii
Si cum ma prind in plasa sortii
As vrea sa ma desprind din ast paienjenis
Sa fug in libertate, sa fug spre luminis

Ma simt o musca ademenita in capcana
Ma simt pierdut, legat, atat de-nsingurat
Asteptandu-mi vaduva sa vina dupa prada
Viata si soarta ingemanate adesea in urat

Dar sub imperiul fricii ma agat
Incerc sa lupt, totusi, ma fulgera o clipa sa renunt
“Cine sunt eu sa imi provoc menirea?”
Ma intreb si-apoi ma infrunt aievea

In mine ma lupt cu mine, ma rostogolesc
Imi musc tristetea, rup rodul miselesc
Ce ma-ngenunchie si ce ma doboara
Ard fructul fricii, iarasi cenusa o arunc afara

Si ma preschimb intr-o clipita din vanat in vanator
Din musca ma transform in rapitor
Si-mi sfasii plasa ce ma leaga strans
Si-mi inalt zborul departe, spre apus.

A venit toamna...

A venit toamna cum spuneam, asa ca melodia lui Chris Rea se potriveste...

Doi sergenti

El: Poate ca auzi tot timpul...
Ea: Ce?
El: Esti o femeie atat de frumoasa!
Ea: (Zambi) Nu chiar atat des...
....
Ea: Nu fa asta!
El: Ce?
Ea: Sa lasi umerii in jos ca si cum ai avea Pamantul in spate
El: M-am inrolat, ma pot trimite oricand...
Ea: Inteleg...
El: Daca vrei sa cauti pe altcineva, cu o meserie mai...
Ea: Ce vrei sa spui?!Suna a ultimatum
El: Eu...
Ea: Mi-am prelungit si eu perioada...
Zambira.
Ea: Si acum ce ne ramane de facut sergent?!
A doua zi clopotele fura acoperite doar de chiotele de bucurie, El in uniforma verde tomnatic a infanteriei, Ea in rochia alba ce era facuta sa fie purtata o singura data..
A treia zi doar urlete de groaza si durere mai puteau acoperi zgomotul bataliei. Alaturi de resturi carbonizate si fiare contorsionate zacea sergentul fericit de ieri, ...cu ochii goi

Desert

Fir dupa fir, nisipul ii fischia fata brazdata de riduri. Cele cateva zile in soare ii transformasera obrajii in campuri de lupta greu incercate si uscate, uscate si intunecate, ca si ochii. Nu erau riduri ale vremii ci ridurile sorti. Erau ridurile tacerii, durerii si luptei cu sine insusi.
Isi spusese cand please de la marginea desertului ca trebuie sa afle cine este cu adevarat. Acum totul i se parea inutila mandrie. Acum tot ce isi dorea era o picatura de apa si un petic de umbra.

Se uita din cand in cand in urma gandindu-se ca poate este mai scurt drumul inapoi, dar renunta repede. Vroia sa isi urmeze pasii doar inainte, vroia sa isi duca pasii inaintea urmelor.

Nu mai ramasese nimic din gandurile cu care please la drum, nu mai avea nici o intrebare acum. Tot ce stia ca exista era inclestarea cu care facea fiecare pas, inclestarea fricii, inclestarea supravietuirii. Descoperise in el de-a lungul drumului hotararea de a merge pe o singura cale si sa o urmeze fara sa clinteasca.
Mergea de zile déjà si nu mai stia cat mai avea de mers si cat mai avea...de trait. Miscarea ritmica si robotica a picioarelor era sinonima cu bataia inimii. Stia ca daca se va opri nu va mai putea pleca nicicand. Gandul acesta sumbru ii tinea loc de antren, dansa cumva dansul cu destinul.
Intr-un tarziu privirea impaienjenita ii spuse ca sfarsitul iadului de nisip era acolo in fata lui, gata sa-l imbratiseze. Se intreba intr-un efort de constiinta daca nu cumva mintea infierbantata si privirea nu ii jucau vreo festa ce sa-l doboare de tot.
Covorul de iarba inlocui totusi curand covorul de nisip si ii amortiza caderea dovedindu-se astfel cat se poate de real. Acolo la marginea desertului, prabusit, avu puterea sa ridice privirea si sa vada trandafirul de la marginea desertului.

Nedorminde

"Nedormindele" sunt conform dictionarului albooshit editie adaugita in seara asta, nedomindele cum spuneam sunt genul acela de nopti in care te trezesti ca nu poti sa dormi. Motivele gandurilor ce nu-ti dau pace sunt in general irelevante.

Ce-ti ramane atunci de facut decat sa iti inviti un coleg la tine, sa scoti berea de la rece si sa pierzi timpul. Nu este necesar sa scoti si aparatul foto din prima, el apare dupa prima bere. Asa au aparut si pozele ...

Luna cea imbietoare

Dupa prima bere (si ultima) a aparut si un CD cu AC/DC dupa care am primit prima lectie teoretica de chitara. In curand am sa-mi pun poeziile pe portativ.

2 in 1

Inca nu ma pricep la chitara dar ma dau artist la aparatul foto.

Sepia din noapte

Incep sa cred ca imi revine cheful de blog...si de somn, om vedea. Noapte buna!

Cu cine am incurcat viata oare?

Serios acum, cine mi-a luat viata, viata mea? Am impresia de la o vreme ca traiesc viata altcuiva, prea ma chinui sa o fac, chiar nu cred ca este a mea. Daca mai este cineva care se simte ca mine sa ma caute poate ne punem vietile in ordine odata, macar sa fim fericiti, nu vreau prea mult, cred eu...
Unii isi mai gasesc si linistea, unii chiar au tupeul sa fie fericiti, unii chiar au curajul sa mai si viseze, cred ca isi traiesc propria viata, nu ca mine...
Doar ca nu este intotdeuna chiar asa, uneori parca mi se potriveste si viata asta, uneori raman chiar surprins cat de bine, uneori mai indraznesc sa si visez...
Incep sa meditez iarasi, o fii rau, o fii bine?! De fapt exagerez, cred ca uneori imi place sa o fac, ma “alint” cum imi spune un coleg. Acum luand-o logic, ma gandesc la cati semeni de-ai mei este totul clar sau roz, placut si perfect, ideal intr-un cuvant?! Nu prea cunosc astfel de norocosi si atunci ma gandesc ...chiar traiesc viata mea, doar ca nu o recunosc stiu totusi ca intr-o zi am sa o recunosc. Cred ca ne simtim cu totii nesiguri ...uneori, iar alteori ...vietile ni se potrivesc din nimic.

Din vacanta...

  Tocmai ni s-au terminat cele trei saptamani de vacanta de vara, si sunt din nou in fata calculatorului de Belgia. De data asta nu voi vorbi de Belgia ci mai degraba de Romania si de rapusa vacanta. 

Prea scurta dar frumoasa, perioada mai sus metionata mi-a dat voie sa vad ceva locuri pe parcursul celor vreo 2000 de km cat am batut cu piciorul sau mai degraba am invartit roata. A fost prilej si de ceva poze cum vedeti ceva mai jos, si de titlurile aferente...

Prima destinatie: Eforie Nord, "perla" a litoralului romanesc. Caldura, inghesuiala ca la coada de la paine inainte de 90, preturile nastrujnice reusesc sa alunge si ultimul visator, EU. Concluzia: merg la bulgari la anu'

Ciupercute

Ultima zi - interzis la scaldat pe motiv piscicol

Pestele-dragon-minune

Intr-o sambata am dat fuga la Sighisoara, alta dezamagire crunta. Orasul uratel, catatea departe de faima ce ii este atribuita. Cel putin am mancat niste mititei buni si deloc scumpi, tot n-am fost degeaba. Concluzia: firma mult prea umflata comparativ cu ce este de vazut.

Turnu lu' peste

Straduta
Infinit de lemn

Traditional de vanzare

Duminica urmatoare am stat in Fagaras la niste prieteni si a fost momentul de o vizita la manastirea de la Sambata de Sus. Frumos locul, intretinut, flori multe, cladiri albe, oameni evlaviosi, doar ca putin sentiment mai inspira locul acesta. Concluzia: religia a ajuns sufletul comertului

Minunata poarta

Manastirea dintre flori

Preotul din perete

Dupa cum ati vazut n-am stat degeaba ci m-am invartit pe ici pe colo si am profitat de timpul meu liber, timp care este acum la timpul tercut...spor la treaba

Pierderi si regasiri si iarasi pierdieri si iarasi regasiri...

Se apropie vacanta de vara dupa 6 luni de departari. Vin cele 3 saptamani la care visez in prima jumatate de an cu ochii deschisi, in sfarsit vin...Au trecut din nou 6 luni aici in Belgia si cred ca daca nu as fii venit de Paste as fii innebunit. Oricum cred ca mi-am atins limitele din nou si cred ca am trecut putin si de ele de data asta. Simt in mine nervozitate, simt stress sa-l tai cu cutitul, simt limite ce se zbat in mine si ganduri ce se incaleca fara noima.

Saptamana trecuta a fost una cu adevarat dificila si a culminat cu un week-end epuizant spre groaznic. Au trecut insa, iar saptamana asta a fost ceva mai linistita. Din fericire mai sunt si momente frumoase ca si in seara asta cand am mers la o bere dupa sedinta saptamanala, la o bere cu colegii belgieni si romani, adunatura pestrita si prietenoasa. De fapt asta ma fascineaza si bucura de fiecare data si cred ca am mai vorbit despre ea: prietenia. Va spun un lucru, este falsa imaginea romanului chinuit in strainatate, injosit, cel putin pentru mine este falsa. Sa vezi cum imi spun belgienii "blody romanian" cu haz si cum ne impartim cu darnicie "fuck you"-uri cu zambetul pe buze. Sigur nu este totul roz dar nici negru, este normal. Am primit o invitatie la o petrecere ce va avea loc in august, invitatie ce se vrea o confirmare a ceea ce tocmai am spus tinand cont ca vine dupa ziua de nastere a patronului lui Yprado la care am participat si noi acum ceva timp.

Mai sunt cateva saptamani si vin in tara in supliciul pe care romanii numesc "acasa" sau Romania. Abia ma astept sa calc din nou pe covorul rosu de la Baneasa, in sala de bal unde voi astepta bagaje, in zona de pierderi si regasiri...

Omul si povestea lui

Am trecut prin atatea locuri in ultime vreme si am cunoscut atatia oameni in ultimii ani incat as putea sa scriu o carte despre asta...sau macar un articol. Am auzit atat povesti despre bucurie dar cred ca am auzit de cel putin zece ori mai multe povesti triste.
De la omul care are un copil acasa pe care il vrea mai bine decat el pana la divorturi si copii singuri, de la casnicii destramate pana la sacrificii in numele acestora, le-am auzit pe toate. Oameni disperati si oameni norocosi, am vazut cam din toti cate putin. Este drept ca poti spune ca vezi astfel de povesti si in Romania mergand doar cateva statii de autobuz pana la serviciu nu 2500 de km pana in Belgia, oricum vreau sa spun ca aceeasi oameni ii gasesti si in Belgia, Olanda sau Germania. De fapt visele sau ratarile, dorintele sau problemele sunt aceleasi peste tot fara nici o exceptie.
In Belgia am cunoscut acelasi fel de oameni ca acasa, atat oameni extraordinari, prietenosi si calzi ce se scuza in fata ta cand gresesc chiar daca esti roman insa am cunoscut si belgieni mandrii nu doar cu noi, belgieni care ar face orice ca lumea sa creada ca ei nu gresesc chiar daca o fac. La fel sunt si ei la fel suntem si noi. Sigur ca am intalnit si cazuri atipice de oameni si povestile lor si pe aici dar generalul se prezinta in aceeasi linie.
Ma gandesc uneori cu mirare si bucurie cat de bine m-am adaptat aici si cat de bine ma face sa ma simt Belgia si bastinasii, colegi, prieteni sau necunoscuti.
De fapt asta ramane in urma, o poveste si un altfel de om care am devenit eu printre oamenii calzi care ma inconjoara in Belgia, romani sau belgieni, ignorand povestile si oamenii mai putin frumosi pentru ca altfel daca stai sa pui totul la suflet risti sa ratezi ceva frumos, iar eu nu vreau asta.

Declic-ul de week-end

Cred ca am avut inspiratie la sfarsitul acesta de saptamana sau probabil ca muza mi-a fost alaturi si mi-a tinut mana nemiscata si mi-a indemnat mintea sa caute fotgrafia:

Tablou de mana mea

Rapitorul vazduhului

Lumini intre umbre
Pergamentul din VISE(A)

Catedrala neamului...belgian

Din Germania despre romani si ... greci

1. Drumul
Vineri seara am plecat spre un mic orasel numit Unna situate undeva intre Bonn si Dortmund in Germania. Primul lucru de spus despre cei aproximativ 350 de km si 3-4 ore de sofat ar fii despre drumuri. Autostrazile din Belgia le stiam dar acum am descoperit spectaculozitatea autostrazilor olandeze pe relatia Eindhoven-Venlo si apoi autobahn-ul nemtesc fara limita de viteza: niiiiice:D!.

2. Unna
Am descoperit in Germania micul orasel Unna unde am stat doua nopti, ce sa spun simpatic locul, nu extraordinar dar dragut. Mi-a placut Germania, mai animata, cu magazine deschise omeneste, adica si duminica...

3. Oamenii
Am stat cele doua nopti si o zii la o pereche inedita: Nicole si Gabriel. Ea romanca si el grec la origine, doi oameni foarte ospitalieri care ne-au primit cu bratele deschise. Cei doi tin un mic fast-food cu specific grecesc care se numeste Sorbas Grill pe care va recomand cu caldura sa-l vizitati cand sunteti in zona pentru mancarea gustoasa si ieftina si ospitalitatea deosebita. Ne-au pus sambata in fata o farfurie uriasa cu Gyros de am zis ca crapam mancand.

Gyros-ul

Fast-food-ul cu pricina

Nicole si Gabriel

Nemtiiiii nebunatici

4. Grecii
Am ramas pana duminica dimineata pentru ca am fost invitati la o petrecere greceasca ce urma sa aiba loc sambata seara in zona in care locuiam. Asta a fost surpriza calatoriei noastre: o sala simpla impodobita cu steagul Greciei, animata de faimoasa muzica traditionala dansata cu foc in ritmurile cunoscute de prin filme de inimosii greci si chiar nemti. Am fost cinstiti cu ceva vin specific a carui eticheta chiar nu pot sa v-o reproduc.

A la greaca

Duminica la 7 m-am trezit dupa 4 ore de somn si am luat-o la sanatoasa spre Belgia mea. Frumoasa Germania, fain week-end-ul pigmentat cu o multime de surprize si foarte alert.

Vreau sa mai spun ca nu ma pot lauda cu ultima poza care este in intregime opera lu' colegu' de trupa Athos.

Posesor de insomnie caut somn dulce...

Este ora 01:45, m-am ridicat din pat insomniac si mi-am ascultat bataile inimii pentru cateva zeci de minute asteptand sa ma ia somnul, doar ca somnul este dus. Simt nevoia unei tigari pe balcon si nu am...si mai si ploua afara. Imi trece prin minte sa ies sa caut tigari..la 1 noaptea?!
Deschid calculatorul si incerc sa gasesc ceva pe net, ceva interesant ...si nu gasesc, intru apoi pe blog si ma gandesc oare ce impresie si-o face cineva care intra pentru prima data pe blog, asa din greseala...hm. Ma uit ca nu am mai scris cam de multisor iar fotografiile sunt déjà istorie, sincer sa fiu nu prea imi mai vine...Ma uit cu bucurie cata pasiune am pus in blogul asta si ma intristez ca tot atata pasiune nu mai am acum sa ii dau culoare
Ma gandesc de ce nu mai scriu de ce nu mai fac poze, de ce nu ma mai plimb? Ar fii multe motive: timpul sau lipsa lui mai degraba, ganduri care nu-mi sunt alaturi ci in Romania, pasiuni pierdute, nevoi si dorinte ce ma blocheaza in loc sa-mi fie muze si tot asa....
Imi vine in minte sa fac iarasi un bilant, de 16 luni in Belgia, parca ar fii o viata...dar sincer nu am nici chef sa fiu obiectiv si nici nu cred ca este momentul, iarasi simt nevoia de tigara...
Am ascultat Everlast-ul de pe blog in timp ce am deschis pagina de Word sa scriu din nou despre nimic... dar oare este despre nimic?! Maine am sa public post-ul ca déjà este tarziu iar mie inca nu mi-e somn.



Somn usor Luna si buna dimineata Soare!

Simt...stiu...simt

Simt o durere-acum in piept
Cand respiratia mi-o ascult
Stiu teama ce ma urmareste pe carari
Simt ca o piatra ce imi sta pe umeri

Simt dorul ce imi musc-adanc
Bucati din sufletul cazut
Stiu departarea pentr-a cata oara
Simt asteptarea care ma doboara

Simt clepsidra timpului, in asteptare
Constiinta mi-o ascult,...doar o parere
Imi stiu sufletul parasindu-ma-n bucati
Simt ca fuge unde tu m-astepti

Imi simt inima atat de linistita
Intr-ale tale maini alintata
Stiu ca esti acolo, esti aievea
Simt nerabdarea clipei asteptate

Simt cum sufletul mi s-a oprit din zbucium
Si inima-mi lang-a ta se odihneste-acum
Stiu, un val de fericire ma inunda
Simt ca iubirea ta si-a mea traieste-n noi
Profunda

“Mi-as dori...”, inca o data

Pe 14 mai 2009 scriam « Mi-as dori… », iata ce-mi doresc pe 22 ianuarie 2010

...sa ma trezesc intr-o dimineata in patul meu cu tine alaturi si sa nu ma gandesc la cat mai am pana plec de acasa
...sa-mi aduci la pat cafeaua aburinda, indulcita cu zambetul tau cald
...sa plec la munca si sa-ti iau zambetul cu mine in gand si pe buze
...sa merg cu tramvaiul la munca
...serviciul sa fie la cel mult cinci statii de tramvai
...sa ne fie in fiecare zi vara :)
...sa indragesc ce fac si sa imi indragesc colegii, iubirea este pentru altcineva
...un buchet de flori in mana cand bat la usa ta
...berea rece bauta cu iubitii mei de prieteni la ceas de seara
...sa miroasa a tei in jurul nostru
...sa ma culc in fiecare seara in patul tau
...sa visez ca sunt...cu tine...si sa ma trezesc linistit ca visul este adevarat

Nu-i asa ca se mai schimba cate ceva intre mai si ianuarie....?!

Sunt vedeta in filmul vietii mele...

Trec anii ca vantul in ultima perioada in filmul vietii, sper ca nu vor ajunge sa treaca mai repede ca nu ii voi mai putea numara, parca ar fii filmul-poveste al unui calator.
Se mai schimba lucrurile in timp, macar sa nu treaca si anii astia degeaba. S-a schimbat titularul rolului principal in filmul vietii mele, personaj pozitiv sau negativ, film bun sau prost, s-a schimbat actorul. Vedeta vietii mele sunt eu acum, munca s-a retras in planul doi, asta dupa ce detronase enfanfare tot felul de personaje care nu-si aveau locul: nelinistea, singuratatea...
Am avut o intalnire cu regizorul care m-a placut si mi-a dat rolul principal. Am dat interviu acum de sarbatori iar regizorul mi-a vazut scanteia din ochi si mi-a spus :
« Este momentul sa iei dialogul si sa il inveti cu pasiune, ai talent baiete, si improvizeaza si tu nu-ti fie teama »
Acum oricat de vedeta as fii eu in filmul vietii mele, rolul feminin este cel mai important. Regizorul a gasit in sfarsit pe cineva potrivit. Frumoasa si feminina, gingasa si hotarata, atat de talentata, actrita este centrul atentiei filmului meu. Toti am placut-o din primul moment, regizorul o vede vedeta alaturi de mine, mie mi-ar placea sa o invit la o cafea iar scenaristul este indragostit lulea.
Si pe ea a luat-o regizorul de-o parte si i-a vorbit :
« Fetito, este momentul sa cuceresti publicul. Am planuri mari cu tine, vreau sa schimb filmul asta plictisitor si trist. Tu ii vei da culoare si muzica, esti plina de har. Tu l-ai transformat pe actorul asta dintr-un comediant de duzina intr-o stea, si-a descoperit talentul cand ai aparut tu, si-a descoperit pasiunea de a fii si asta il face cel mai bun actor »
Actrita a zambit si intr-un final a acceptat rolul in filmul vietii mele si invitatia mea la cafea.

Acum…tu esti vedeta din filmul vietii mele...

Povestile de Craciun...exista...

Scriu iarasi de data aceasta in nou nascutul an 2010. Am revenit in Belgia dupa ce am sarbatorit Craciunul, dupa ce am iubit de Revelion, dupa un Revelion cu adevarat deosebit si dupa ce am «savurat« un drum Belgia-Romania si retur totalizand trei zile si jumatate si insemnand cam doi ani pierduti din viata mea.
De fapt vreau sa va spun ca exista povesti frumoase de Craciun sau in preajma lui. Pentru mine toata perioada incepand cu 19 decembrie si terminandu-se pe 1 ianuarie a fost una incredibil de speciala. De fapt am simtit un Craciun continuu, perioada in care am primit cadouri in fiecare zi cum nu s-a mai intamplat niciodata. Am redevenit copil si am inceput sa cred din nou in potriviri de sorti, in destine ingemanate si in toate lucrurile in care nu mai credem dar pe care le descoperim surprinsi atunci cand ni se intampla, atunci cand cuvantul fericit este mult prea banal. Eu traversez o astfel de perioada cand cerul nu este prea departe iar luna poate fii daruita doar prin simpla dorinta si o intindere de mana, momentul in care visele se transforma in realitate.

Ce mod mai frumos sa existi la cumpana dintre doi ani decat iubind…

La multi ani si sa fiti fericiti … macar cat noi !!!